Timișoara în 3 cuvinte: De rahat.

Dacă îi zici lu' Raul că Tulcea e de căcat, o să fie complet de acord cu tine, deși o să plângă puțin pe dinăuntru. Dacă îi zici lu' Hazdrubal că Galațiul e de căcat o să zică "just", nu ne-aparat din cauză că ar fi de acord cu tine ci mai mult pentru că îi place să zică "just". Apoi, complet fără nici o legătură, va înjura Brăila ridicând un pumn în aer și scuturând din el. Dacă mi-ai spune mie că același Galați e de tot rahatul aș zice că e destul de mediu, existând în țara asta cam în mod egal locuri mai frumoase dar și mai urâte. Apoi aș adăuga pe un ton optimist că măcar nu e Brăila.

Însă dacă-i zici unui timișorean că orașul lui e ultimul rahat, sare în sus și face o criză de istericale ca o muiere ofuscată, răcnind din toate alveolele că nu poate să creadă că ai zis așa ceva! Poți să-l înjuri de mă-sa, să îi dai un pumn în laringe, orice pănă la orașul ăla. Parcă-s spâlați pe creier. I-am crezut și io, că de, prea erau toti entuziasmați când vorbeau de orașul lor, cu o erecție zemuindă în voce. Până am ajuns pe acolo.



Prima impresie a fost în gara mică și comunistă. Am întrebat pe cineva "dom'le, aici e Ianca Sat ?" și mi-a răspuns cu mai sus amintita mândrie erectilă: "no doml'le aiciea e Timișoara!". Oau. După vopseaua coșcovită dintr-o gară de pe vremea lui Dej aș fi zis că-s în Lehliu. După miros, în cea mai insalubră baie din Lehliu. M-am aventurat mai încolo. Prin cel mai toxic gaz de esapament de la daciile verzi din '78 (aparent 9 din zece timisoreni au dacii verzi din '78) am zarit o hoarda de tigani, jumate cersetori jumate ciorditori. N-am vazut in viata mea atatia tigani pe metru patrat. Cred ca deja dezvoltasera un sistem de furat unul de la altul pentru ca erau mult prea mulți proporțional cu victimele.

Am depășit stolul și m-am îndreptat spre centru. N-a fost așa de ușor cum părea la prima vedere. A trebuit să străbat cel mai mocirlos parc din istorie. Genul ăla de parc în care și Indiana Jones s-ar fi făcut de nămol pe pălărie. Spre seară am ajuns în centru. Am avut onoarea să văd somptuoasa catedrală din Timișoara care arăta suspect de mult ca soba de teracotă a lu' bunică-mea și, fiind în preajma Crăciunului, mi-am bucurat ochii și cu un brad de-ăla festiv cu crengi numai pe o parte de parcă se bășise Godzilla pe el.

Cel mai frumos a fost râul Bega. Bine, râu e mult zis că era așa de mic câ daca îi trăgeam o flegmă se revărsa și era așa de jegos că iti era jena să te caci în el.

Bine, asta e doar părerea mea, subiectivă. Aveți voie și voi la o părere deși, din punct de vedere valoric este nesemnificativă pe lângă a mea. Nu neg că Banatul e fruntea. Sugerez doar că bănățenii ar trebui să își scoată capul din cur.