luni, 30 iunie 2008

Timișoara în 3 cuvinte: De rahat.

Dacă îi zici lu' Raul că Tulcea e de căcat, o să fie complet de acord cu tine, deși o să plângă puțin pe dinăuntru. Dacă îi zici lu' Hazdrubal că Galațiul e de căcat o să zică "just", nu ne-aparat din cauză că ar fi de acord cu tine ci mai mult pentru că îi place să zică "just". Apoi, complet fără nici o legătură, va înjura Brăila ridicând un pumn în aer și scuturând din el. Dacă mi-ai spune mie că același Galați e de tot rahatul aș zice că e destul de mediu, existând în țara asta cam în mod egal locuri mai frumoase dar și mai urâte. Apoi aș adăuga pe un ton optimist că măcar nu e Brăila.

Însă dacă-i zici unui timișorean că orașul lui e ultimul rahat, sare în sus și face o criză de istericale ca o muiere ofuscată, răcnind din toate alveolele că nu poate să creadă că ai zis așa ceva! Poți să-l înjuri de mă-sa, să îi dai un pumn în laringe, orice pănă la orașul ăla. Parcă-s spâlați pe creier. I-am crezut și io, că de, prea erau toti entuziasmați când vorbeau de orașul lor, cu o erecție zemuindă în voce. Până am ajuns pe acolo.



Prima impresie a fost în gara mică și comunistă. Am întrebat pe cineva "dom'le, aici e Ianca Sat ?" și mi-a răspuns cu mai sus amintita mândrie erectilă: "no doml'le aiciea e Timișoara!". Oau. După vopseaua coșcovită dintr-o gară de pe vremea lui Dej aș fi zis că-s în Lehliu. După miros, în cea mai insalubră baie din Lehliu. M-am aventurat mai încolo. Prin cel mai toxic gaz de esapament de la daciile verzi din '78 (aparent 9 din zece timisoreni au dacii verzi din '78) am zarit o hoarda de tigani, jumate cersetori jumate ciorditori. N-am vazut in viata mea atatia tigani pe metru patrat. Cred ca deja dezvoltasera un sistem de furat unul de la altul pentru ca erau mult prea mulți proporțional cu victimele.

Am depășit stolul și m-am îndreptat spre centru. N-a fost așa de ușor cum părea la prima vedere. A trebuit să străbat cel mai mocirlos parc din istorie. Genul ăla de parc în care și Indiana Jones s-ar fi făcut de nămol pe pălărie. Spre seară am ajuns în centru. Am avut onoarea să văd somptuoasa catedrală din Timișoara care arăta suspect de mult ca soba de teracotă a lu' bunică-mea și, fiind în preajma Crăciunului, mi-am bucurat ochii și cu un brad de-ăla festiv cu crengi numai pe o parte de parcă se bășise Godzilla pe el.

Cel mai frumos a fost râul Bega. Bine, râu e mult zis că era așa de mic câ daca îi trăgeam o flegmă se revărsa și era așa de jegos că iti era jena să te caci în el.

Bine, asta e doar părerea mea, subiectivă. Aveți voie și voi la o părere deși, din punct de vedere valoric este nesemnificativă pe lângă a mea. Nu neg că Banatul e fruntea. Sugerez doar că bănățenii ar trebui să își scoată capul din cur.

vineri, 27 iunie 2008

Lindricul muzical: tărâmul cu cherestea

Bună ziua!

Astăzi doresc să vă vorbesc despre cel mai oligofren personaj din întreaga scenă muzicală internaţională. Este vorba de timbark. Ba nu, stai, ăla e un suc, este vorba de Timbland. Ba nu, cică nici aşa nu îl cheamă ci de fapt ar fi Timberland, adică în traducere libera „tărâmul cu cherestea”. Unii îl numesc cel mai mare producător de muzică în momentul de faţă, mie îmi place să vorbesc despre el ca fiind copilul nelegitim al lui Droopy şi al Arethei Franklin.




În momentul ăsta o să preiau laitmotivul lui Hazdrubal şi voi afirma următoarele două lucruri despre „tărâmul cu cherestea”:

1. tărâmul cu cherestea nu cântă
2. toată lumea ştie că tărâmul cu cherestea cântă.


Şi totuşi, care e reţeta succesului?

Odată ce şi-a ales nume de firmă de bocanci (era cât pe ce să nu mai scriu articolul la cât de fascinat am fost de tricourile polo de pe siteu firmei)

Timbland face cum face şi apare mai în toate videoclipurile posibile, chiar nu ştiu cum. Probabil că ăştia încearcă să scape de el, i-au zis că filmările au loc în Maroc şi exact când să tragă ultima dublă a venit şi Timbland deshidratat şi le-a zis că nu crede că i-au dat adresa corectă de dună de nisip.
Pe lângă apariţia în videoclip, Timberland ţine să facă şi câte o mică cuvântare, ba la începutul melodiei, ba pe la mijloc, ba chiar odată cu artistul principal, că „pula me” , e Timbland şi face ce vrea muşchi lui. De obicei, şi prin de obicei înţeleg de fiecare dată, cuvântarea lui „târâmul de cherestea” nu are nici un efect muzical pozitiv asupra melodiei, nu o face mai frumoasă, nu îi dă superputeri (în ciuda faptului că e totuşi vorba de Timbland) ci, şi acum deja devin subiectiv, cred eu, are menirea de a-i face pe artiştii principali să pară mai tari prin comparaţie. De exemplu: Deşi Madonna şi cu Justin Timberlake (Lacul cu cherestea) cântă ca două clopote scăpate în fântână, performanţa lor este de-căcătizată de prezenţa lui Timbland.
Timbland are o pasiune enormă pentru butoane şi tehnologie, cred că le şi spune regizorilor la începutul filmărilor:
Bă, puţă, io-s Timbland, când vin la filmări vreau să văd nişte butoane sau chestii tehnologice. Nu-mi pasă ce, că-i tastatură de calculator că-i buton de lansare de arme nucleare că-i o rotiţă de aia care cârâie când învârţi de ea, clar?!!!
Nu cred că a fost prea fericit când lui Timbland nu i-a dat nimeni butoane la începtul clipului cu 4 minutes. Ia uitaţi-vă la săracu ce criză spasmotică are şi cum parcă ar tasta nişte butoane acolo( pe la secunda 48), păcat că-s imaginare, ar fi făcut nişte sunete tehnologice de toată frumuseţea cu ele.

Pentru binele vostru vă recomand să nu vă uitaţi la mai mult de 30 de secunde din videoclip că după partea amuzantă brusc devine trist. Vă rezum să nu muriţi curioşi: o femeie de patruj şi ceva de ani se dezbracă (dar totuşi rămâne îmbrăcată) de faţă cu neposu’



Dacă la început timbland mai băga o gagică bună la înaintare şi mai scotea o melodie de ţi se mişca curu pe scaun involuntar, acum timbland ar putea să pună un câine să călărească un contrabass şi ar fi cel mai tare nou beat din muzica momentului. E muzică de căcat dar e chestie de brand. De aceea pe sistemul Nike/ Naik, Adidas/ Abidas, Dolce and Gabana/ Dani and George, propun să avem şi noi negrul nostru al cărui muzică, oricât de proastă ar fi, să se vândă ca pâinea caldă. EVRIKA! L-am gasit: nimeni altul decât maestrul Dan Bursuc, mentorul maneliştilor români.



Editare de dupa: Lumea zice ca nu-i nici pruna nici piersica, nici timberland nici timbland. E timbaland

joi, 26 iunie 2008

Consumul excesiv de alcool, nu dauneaza grav prostilor

Într-una din serile ălea în care îţi numeri degetele ca să fii sigur că-s toate la locul lor şi le pupi pe fiecare în parte, de fericire că n-au plecat nicăieri şi ca au rămas cu tine la băut am avut o revelaţie. Alcoolicii, au în logica lor o gaură cât anusul Alinei Plugaru, şi anume:

Cum pula mea să te lauzi cu cât ţii la băutură?



Adică, din câte am constatat ultima oară când mi-am luat o palmă că i-am pus mâna pe cur unei grase pentru că brusc mi s-a părut deosebit de atrăgătoare, scopul consumului de alcool e să te îmbeţi, să te faci muci, sa lingi cotul omului de langa tine de tristete ca nu poti sa-l lingi pe-al tau, să muşti din canapele în cluburi, etc, cu un minim de cheltuială.
Adica, de la doua beri deja sa ii spui baiatului cu pizza ca il iubesti si ca e cel mai simpatic baiat de pe pamantul acesta, pentru ca alcoolul asta face:

- îi face pe ceilalţi oameni mai plăcuţi
- face fetele urâte superb
- te face mai prietenos
- te face un bun dansator
- te face aşa de fermecător încât ai putea să te dai gata şi pe tine în oglindă


şi de aceea nu înţeleg de ce ar fi bine să ţii la băutură:


-Bă coaie, am băut 4 navete de bere şi n-am nimica, ieeeeeeeeeeeeeeeeeee. Am spart toţi baniii şi acuma frec pula.... ieeeeeeeeeeeeeeeeeee.....
-Io am băut 50 de whisky şi îs mangă, cred că o să iau un taxiu, că vorba aia, îmi permit şi o să mă duc acasă să mă odihnesc. Succes la mers acasă 6 kilometri prin ploaie că nu mai ai bani de taxiu şi metroul nu mai merge. Dar pula mea, chiar dacă ai stat ca o curcă pe ouă şi n-ai făcut nimic toată seara pentru că eşti foarte timid când eşti treaz, iar eu am socializat cu 3 gagici care mi-au şi făcut cinste cu o şaorma după ce m-am futut cu două dintre ele în camera lor de cămin, sunt sigur că e foarte mişto să te simţi mândru că ai băut atâta şi nu ai nimic.


Dacă scopul băutului e să bei cât mai mult de ce nu ai face la fel cu orice altâ băutură?

-Să vezi bă, cred că am băut vreo 4 găleţi de suc concentrat la pliculeţ, sunt atât de tare!!!!!
-Wow... şi nu simţi nimic?
-nu bă, doar o să piş totul nu?
-da, e exact ca şi cum ai bea bere.
- să ştii bă...


Că să fiu expeditiv cu concluzia mea pentru toţii aceeia care se laudă cât duc la băutură o să îl citez pe cocoşilă: „Eşti prost!”

luni, 23 iunie 2008

Mai sunt şi decese ce nu ne fac plăcere: în memoriam George Carlin

George Denis Patrick Carlin 12 mai 1937 – 22 iunie 2008


Ieri a murit artistul de stand-up comedy, actorul şi autorul George Carlin. Unul dintre cei mai fervenţi apărători ai liberei exprimări, un foarte acid critic al conservatorismului societăţii moderne şi al religiei, un om care nu s-a ferit să folosească cele 7 cuvinte murdare (Shit, Piss, Fuck, Cunt, CockSucker, MotherFucker, and Tits) ,doar pentru că erau conisderate de mase ca fiind vulgare.

George Carlin a găsit umorul şi ironia în toată prostia şi urâtul din lumea care ne înconjoară şi l-a scos la lumină, ceea ce facem şi noi pe acest blog.

Aşa că, în memoria lui George Carlin, echipa pitici gratis îşi dă jos pantalonii şi arată curul tuturor idioţilor încuiaţi la minte

vineri, 20 iunie 2008

Cum să devii un jurnalist faimos de televiziune

Vreți să ajungeți jurnaliști tranșanți de opinie? Să vă vadă mama la televizor cum vă dați cu părerea? E simplu! Vă învăț io ce trebuie să faceți:

Primul pas este expresia facială. Trebuie să fii scârbit. Și atât. Mai mult, nu trebuie să utilizezi nici o altă expresie facială decât scârbit. Orice s-ar întâmpla, poate să se anunțe descoperirea nemuririi, să se dea bani gratis pe stradă. Nu contează. Stângi din dinți de parcă tocmai ți-a venit puțină vomă în gură și te chinui să o înghiți la loc. Ține minte. Oricine și orice îți repugnă și trebuie să arăți acest lucru din toate pozițiile.

Pasul doi, ceva mai complicat, este atitudinea. Ești nemulțumit. Nu vroiai să ajungi la emisiunea la care ești. Aveai lucruri mult mai importante de făcut. Chiar și scobitul în nas e mai important decât rahatul de emisiune la care te afli, chit că ești moderatorul principal. Nu ai timp de complezențe și amabilități pentru că e o emisiune de căcat, net sub valoarea ta. Nu are rost să te întinzi la vrăjeli cu persoanele ăstea cretine pe care le-ai invitat numai ca să te dai dejtept prin comparație că oricum te doare-n pulă de părerea lor. Te freci în sictir în lateralul frunții cu ambele mâini și te uiți în jos. Nu la fraierii din studio, și în nici un caz la camera de filmat și indirect la fraierii din spatele televizorului. Dă-i în mă-sa de ratați. Vorbești doar în timp ce vorbesc și alții. Nu e necesar să vorbești mult dar e absolut necesar să o faci în timp ce fraierii ăia din studio vorbesc între ei. Îți dai în prealabil microfonu' mai tare decât al lor și răcnești finuț și tranșant peste ei, să se prindă ăia din public că ăștia mănâncă rahat și tu nu accepți așa ceva.

Pasul 3: despre ce să vorbești. Aici e simplu. Oricare ar fi problema, esențial este să atragi atenția că tu știai clar că o să se întâmple așa. De fapt, ai făcut o emisiune acu 4 ani în care ai spus clar că o să se întâmple așa. Subliniază răspicat și în repetate rânduri că daca te-ar fi ascultat pe tine de atunci, nu s-ar mai fi întâmplat tot ce s-a întâmplat. Evident nu te miră. Îs prea imbecili toți să te fi ascultat acu' 4 ani și acuma normal că sunt în căcat și merită. Oricum subiectul la tine e fumat de mult, chiar de dinainte de a fi apărut. Vorbești de el așa, pentru dezinformații ăștia, să nu moară proști.

Pasul 4: Dacă te-a pus cineva în încurcătură, găsind o gaura în logica ta, nu încerci să o dregi, să reformulezi, să încerci să explici ce ai vrut să zici de fapt pentru că nu are rost. Poti să cazi într-o lumină proastă. Întorci foaia frumos și îl bombardezi pe fraier cu o serie de porcaieli, asezonate cu acuzații semiplauzibile și ceva fapte suspecte din trecutul lui până se ridică și pleacă. Dacă nu îți iese, nu îl lași să răspundă. Te ridici tu și pleci, futu-i gura măsii de ingrat care nu știe să înghită o părere pertinentă de formator de opinie care ești!

joi, 19 iunie 2008

De cati oameni ai nevoie sa scapi pentru o lume mai buna

Pentru ca Hazdrubal s-a saturat sa se certe cu diversi indivizi care e intr-adevar ultimu' om de pe Pamant (omu' ala cu care daca ai ramane numai tu cu el si atat, l-ai impusca de enervant ce e) s-a hotarat sa faca aceasta lista online, unde sa pot adauga in voie oameni care sunt mizerabil de enervanti. Nu ma refer la oameni pe care-i stiu eu ci oameni care te enerveaza si nu poti scapa de ei.

Primul post din blogul asta este si capul listei si avem o egalitate:
Bono & The Edge impart amandoi pozitia de cel mai de cacat om de pe planeta asta.

The Edge e trecut alaturi de camaradul lui de inghesuiala sfincteriana pentru ca este un mare chitarist. atat de mare incat nici nu trebuie sa cante la chitara dar in toate videoclipurile se agita si o face pe muzicianul de se intoarce Jimi Hendrix in mormant si-i mai moare de doua ori copilu' lui Eric Clapton de ciuda ca tasu' nu-i la fel de bun. Inca un motiv ar fi faptul ca The Edge nu are nume ca toti oamenii. Nu domle. El e alternativ si original asa ca va fi cunoscut doar ca The Edge si oricine incearca sa-i spuna altfel e asaltat de miile de avocati edgieni. Plus ca seamana deranjant de mult cu James Hetfield si asta-i marfa.

Bono e pe pozitia asta prin simplul motiv ca face o muzica anosta, pentru afoni, care nu are refren decat pe 3 din melodiile de pe cele 134 de albume, nu are un ritm anume sau ceva care sa te faca in vreun fel sa asculti masturbarea aia muzicala. Daca iti place Bono si muzica lui inseamna ca meriti injunghiat in gat de cinci ori si sa ti se interzica dreptul de a perpetua specia umana. Oricum o sa-ti fie interzis pentru ca nu mai ai gat bai Marian Ivan care esti. Inca un motiv pentru care Bono ar merita scuipat in gat la fiecare 42 de secunde e faptul ca e atat de bun la toate. Cine dracu' a mai vazut oameni buni la toate inafara de Dumnezeu. Prin urmare Bono se crede Dumnezeu si atunci ar trebui scuipat in gat de Biserica Catolica.


Pentru ca lista ultimilor oameni de pe Pamant e foarte lunga si Hazdrubal nu are atatea zile cat sa scrie despre toti, adaugam penultimul om de pe Pamant. Gospodini si gospodine vi-l prezint pe Dan Chisu.

Dan Chisu e pe lista asta pentru ca e Diavolul. Cand Iisus era in desert I s-a aratat Dan Chisu si a incercat sa-l ispiteasca la mancare. Nu i-a mers asa ca a ajuns in Romania si ispiteste toate gospodinele. Pe langa faptul ca e un al doilea Petre Roman e si ultimu' golan. E imbracat ca ultimu' golan, vorbeste ca ultimu' golan si are atitudinea ultimului golan. Toata lumea crede ca el gateste bine. Defapt in toate emisiunile lui gatesc altii. Sa recapitulam.

1. Dan Chisu nu gateste nimic.
2. Toata lumea stie ca Dan Chisu gateste.
3. Dan Chisu e ultimu' golan

Aplicam un pic de matematica si avem urmatorul rezultat:
(1+2) x 3 = 666, Diavolul, Scaraoschi, Aghiuta.

Pentru ca acum suneti si voi convinsi de adevarata fata a lui Chisu propun urmatorul vot:

Ce merita Dan Chisu?

1. Infectat cu holera
2. Trimis in Africa pentru a se infecta cu holera
3. Scuipat in gat de un negru infectat cu holera

Inca un motiv pentru care lui Chisu ii explodeaza ochii daca intra in biserica e faptul ca absolut toate femeile sunt obsedate de el si se inmoaie ca pula la curu' leprosului. Aveti vreo prietena sau matusa care sa nu cada intr-o adanca visare daca aude de Chisu? NU. Evident ca nu pentru ca e Diavolul. Daca il intrebi pe tactu' o sa-ti zica doar ca e ultimu' golan. De ce e asta relevant? Pentru ca numai daca esti facut din esenta de ura si vrajba poti avea atatea femei cand tu esti alarmant de urat. Nu e vedeta (actuala) care sa nu fi trecut pe la coada lu' Chisu prin '95-96 ca deh, franceza e grea si e mai usor de invatat de la DIAVOL.

PS: Daca citesti retetele lui Chisu invers sunt defapt incantatii sataniste

marți, 17 iunie 2008

Scroturi publicitare

Mă uit pe la antena 3 din când în când şi după ce timp de jumate de oră îi văd mecla de maimuţică de-aia cu discuri (sau cimpanzeu afectuos)lu' Badea , în pauza publicitară, vine unu' cu voce de Dumnezeu şi zice

„Urmăriţi Antena 3”


Nuuuuuuuuuu!!!??? Să-mi fut una! Şi io care credeam că mă uit la filme soft pornuri, doar îs la fel de căcăcioase. Mersi voce inutilă care mi-ai zis un lucru pe care îl ştiam deja.
Cred că promoul ăsta e pentru oameni al naibii de norocoşi, care fut telecomanda înainte şi înapoi, poate găsesc ceva mişto, şi deodată nimeresc la fix unu care zice „Urmăriţi antena 3” YES!!! Nu a trebuit să mai stau 2 secunde să descifrez logoul din colţ, am economisit un impuls nervos optic necitind 3-ul mare de pe ecran.


Un alt spot publicitar care mi-a atras atenţia şi înjurăturile e cel de la „Paralela 45”, care zău că n-am înţeles cu ce se ocupă, ba că-i restaurant, ba că-i agenţie de turism, ba că e firmă de catering universală.

Spotu e o înşiruire de fructe mai ceva ca la jocurile alea cu cireşica,banana şi cifra 7:

incepe nush ce zice... Bla bla bla....cand deodata incepe partea amuzanta: sau poate vrei...

Rodii din insula Rhodos(si arata o rodie clar), Creveţi din Creta (si scrie creta cu creveti), Portocale din Portugalia sau Croissante de pe Coasta de azur(coasta de azur scrisa cu un croissant in loc de c), sau Sangria Spaniola.



În mod normal, idioţenia clipului ăsta ar trebuii să treacă pe aici fără nici un comentariu, dar eu totuşi sunt dezamăgit că nu au continuat în aceeiaşi manieră:

La micul dejun avem omletă de albuş de ou din ALBANIA, sau dacă vreţi Susan din SUDAN. Serviciile noastre sunt cele mai bune:
Chelnerii noştrii sunt nişte Indivizi din INDIA
Şi tot aşa.

Şi ca cireaşa de pe tort, ca musca din vârfu câcatului, sloganu firmei respective era :

„Paralela 45. Vii şi pleci!”

Phew... bine că nu e un local de ala ca ăla din „dă şaining” unde vii.... dar nu mai pleci.... evăr...

Şi că tot veni vorba de mottouri mototoale, am văzut spotul la conquiztador, siteu unde toată lumea e deşteaptă, chiar şi proştii. Siteu unde aflii cele mai utile informaţii din viaţa ta cum ar fi:
Capacitatea calorică a unei ţeline
Cine a fost miss univers in 82’
Cine a condus federaţia română de fotbal între 54’ şi 63’
Ce cereri NU au fost în proclamaţia de la Islaz.

Cum sloganul lor din spot trebuie să fie ca şi jucătorii, de căcat, au ales următorul, magistral recitat de Busu (ioc)

„Te dai deştept? Dă-te până la capăt!”

Am încercat să întorc propoziţia asta mai pe toate părţile, cine ştie, poate poate oi da şi eu de o urmă de sens, dar nimic. Adică cum să te dai deştept până la capăt. E ca şi cum te-ai da pe un tobogan? Io nu înţeleg. Sau, care e capătu’ deşteptăciunii? E atuncea când cucereşti tot la conquizţador? Am văzut chestii mai solicitante pentru inteligenţă decât asta. Gen să treci de nivelu 12 la tetris sau să faci joculeţu ăla cu numere glisante în care tre’ să le pui în ordine folosindu-te de căsuţa aia goală.


Şi în final mă mai enervează spoturile cu castoru de la pasta aia de dinţi.

Îi zice rozătoarea lu hikeru supra-entuziasmat:

- Vezi apa asta? Are săruri minerale!!!
- Wow, nu ştiam asta!

Săruri minerale şi alte componente ale urinei umane
- Săruri minerale care îţi întăresc dantura şi ţi-o fac puternică ca a mea. Priveşte!

Iar apoi castorul demonstrează cât de bună e pasta de dinţi cu saruri minerale, sculptând un totem intr-un copac cu dinţii. Bă CNA-ule sau RAC-ule, nu oi fi io foarte perspicace, da simpt că aicea e minciună, reclamă falsă.
Îţi permiţi să faci caterincă în multe reclame de produsu tău şi să îl supraevaluezi la mişto, dar la pasta de dinţi care are o reclamă potrivită copiilor mici şi creduli nu prea. Ia autosesizaţi-vă bă!


Pentru cei care nu au înţeles metafora cu mircea badea şi maimuţica: