luni, 14 iulie 2008

Sex public

(iar fac hituri din cautarile labagiilor pe google cu titlu asta)

Paradox: Cu cât cineva este mai nefutut, cu atât îi pasă mai mult de cât, unde, cum și de ce se fut alții. Să zicem că e vag de înțeles să te intereseze ce fut niște persoane publice. Adică, da, să zicem că m-ar interesa dacă primarul ar folosi fonduri europene să plătească prostituate transsexuale să se cace pe pieptul lui. Deși dacă ar face-o din banii lui m-ar durea la bască, atâta timp cât și-ar face treaba de primar. E un risc asumat când te hotărăști să devii persoană publică. Nu poți nici măcar să caști pe stradă fără ca paparazzi să nu-ți fotografieze plombele și presa de scandal să se întrebe pe prima pagină, CE PULA MEA AI FĂCUT TU AZNOAPTE DE EȘTI OBOSIT ȘI CAȘTI? Și nu numai o să se întrebe, o să și lanseze o teorie precum ai fost să iei mită de la Illuminati și ai supt și o muie toată noaptea, că plictiseala e o explicație prea plictisitoare pentru un căscat banal.

E agasant însă când devine de interes național ce fac oamenii comuni. Spre exemplu săptămâna trecută, a fost pe prima pagină în libertatea că se cocleau doi pe un bloc. AȘA, ȘI? Cui îi pasă? Cine nu s-a futut niciodată într-un parc, pe un bloc, într-un lift sau măcar într-un copac să arunce primul piatra.

Asta e, popor de voyeuri, și labagii. Nimic deranjant atåta timp cåt nu are nimeni de suferit. Dar uneori nu e chiar așa. Apar și tot soiul de angajate la stat prin ziare de-ăstea, destul de proaste să lase poze și filme porno la fostul prieten care le pune pe net din răzbunare. Sau și le pun singure pe net, de proaste ce sunt. Ei bine, ăstea ies la suprafață și proastele de obicei demisionează, schimbă numele, orașul și alte chestii pentru niște poze obosite. Spre exemplu, acu vreo săptămånă o directoare de la nuștiu ce școală din Cucuieții de Vale a trebuit să demisioneze că a apărut un film porno cu ea pe net și l-au văzut elevii. ASTA a fost problema văzută de toți: Indecență în public, rușine în sistemul de învățămånt, cåtă depravare în ziua de azi fix la oamenii la care te aștepți să fie un model moral.

Eu văd alte două probleme:

1) De cånd este o legătură între ce faci tu în pat și competența în muncă ? Adică dacă brutaru care îți face påinea ar suge pula la un pitic în timp ce un măgar l-ar fute în cur, ar fi påinea mai nașpa? Atåt timp cåt cineva își face treaba, contează viața particulară? Dacă nu s-ar fute în timp ce face påinea și ar face un duș între, m-ar durea fix la bască. Să nu se scobească în nas în timp ce frămåntă aluatul, asta e mai important. Am rămas încă la mentalitatea aia de la țară. Contează mai mult ce vede vecinu' peste gard decåt ce faci util pentru societate. Femeia asta se futea cu barbată-su, la ei acasă. S-au filmat, și cånd au avut probleme cu compu' l-au dus la reparat, și un frustrat de-ăla care a jucat counter-strike de la 14 ani până la 22 și și-a dat seama că singurul lucru pe care știe să-l facă în viață e să curețe coolere de praf și să monteze plăci grafice l-a găsit și l-a pus pe net. Ce dată afară, merită crucificată pentru o asemenea faptă. Preda mai prost de cånd s-a filmat futåndu-se?

2) Cum pizda măsii au găsit plozii ăia de generală pe net pornache cu directoarea? Era pe site-ul de la Cartoon Network? Ți-l downloada automat cu jocul Hello Kitty Adventure Island? E problemă că o femeie de 30 de ani se fute cu bărbată-su. Că niște draci de 12 ani văd atåtea filme porno încåt dau accidental peste unu cu o profă de-a lor nu e problemă nu? E complet indecent și strigător la cer ca un copil sub 13 ani să aibă acces la porno! Băăi, păi cånd eram io de vårsta aia nici nu se descoperise internetu'. Habar n-aveți ce greu se făcea rost de un film porno pe-atunci.


Și nu, nu m-am futut într-un copac, dar sper că într-o zi...

Nu, nu e un film porno.

10 comentarii:

Anonim spunea...

succes cu fututul in copac.

Anonim spunea...

NU E PORNO DA NICI FILM NU E

Anonim spunea...

bravo ba, mai coroziv si la obiect decat acidul de baterie turnat pe pula erecta a unui pedofil hirotonisit!

Radu spunea...

pai am zis io ca e film ?

Anonim spunea...

genial si foarte adevarat !!! respect pt aia care au facut-o pe bloc !!! bv lor !!! oameni foarte deschisi ...au facut-o pe bloc k era prea cald in dormitor :)) bv looor !!!!! :)))) ge-ni-al :D

Anonim spunea...

io creca n-ai fost niciodata pe un bloc sa incerci sa te futi. Cand locuiam vis-a-vis de Radu, erau unii pe bloc sa bea. Am zis ca ma duc si eu dar n-am rezistat mai mult de 3 min.
Mai mult ca sigur, el a prostit-o pe ea sa se futa interesant. Planul era sa se bronzeze ea cu forma pulii lui pe gat sau ceva asemanator ca sa se laude tuturor ca a stantat-o fara un pumn in ochi. Mai mult de o laba scurta nu dureaza la ce caldura e acolo.

Anonim spunea...

Profa aia si-a dat demisia din alte motive. Nu stiu exact cati ani ai ca sa stii cum e, dar fi sigur ca nu mai putea sa predea la scoala aia. Nu mai avea cum sa se impuna in fata elevilor. Dupa ce au vazut-o cum i-o sugea lu ala elevii i se urcau sigur in cap. Nu e vorba de competenta ci de abilitatea de a mai duce la capat nishte sarcini


In rest perfect de acord cu ce ai scris.

Anonim spunea...

hai tatucu cu ceva nou...

Radu spunea...

abia am timp/chef si inspiratie sa scriu chestiile pentru care sunt platit. poate saptamana viitoare o sa am chef sa imi exploatez creeru si pe aici.

vad ca raul si cu seb se freaca la mizerie si n-au timp nici ei sa scrie.


gogule, sa ma cac in teatru tau

Raul spunea...

6 lei biletu si te poti sa te caci si in toaleta pentru handicapati