luni, 7 iulie 2008

Profailăr: pseudointelectuala coclită

Bun, începem cu un șapou micuț în care explicăm că ăsta o să fie un semi-serial în care descriem psihologic niște specii de oameni cu care ne întâlnim de zi cu zi. Bazate complet pe fapte reale, dar nu pe un singur om. Dovadă clară, care zice ca nu cunoaște măcar o persoană cum descriu io, mâna sus și îmi dau un șut spășit în coaie cu mâna mea. Așa că să nu vă aud cu "cine e persoana care te-a deranjat ?" că e mai multe. E o specie întreagă.

Origini: Pseudointelectuala coclită este o creație a mediului. Săraca nu are nici o vină. Doar este o persoană ceva mai credulă. Persoanele din jur i-au zis, din păcate, că e deșteaptă și ea a pus botu'. În principal e vina baieților. E greu să fii femeie. În adolescență sunt bombardate cu complimente de la toți coșuroșii, că de, asta e mentalitatea masculină precoce: La o vârstă când nu îți dai seama că femeile apreciază să fie tratate ca niște gunoaie, ai impresia că daca le tot repeți că sunt frumoase și deștepte storci și tu un coi acolo. De futut, nu fuți nimic, dar uneori ele sunt așa de proaste că te cred. Ei bine, în această situație ipotetică, felicitări! Ai creat o pseudointelectuală coclită. Bine, uneori ăstea sunt făcute și de origine. Fete singure la părinți, din neam de țărani la prima generație la oraș, de obicei îmbogățiți cu un bulan miraculos, bucuroși foc că fata lor e prima din familie care termină liceul deci e incredibil de dășteaptă, probabil făcută de mă-sa pe la 39 de ani, cu ultimul ovul de pe țeavă și fiind mândră foc că a reușit minunea, cotcodăcește ca găina că s-a ouat, să îi intre bine oului în cap că e special. A apladudat-o cu lacrimi în ochi la tot ce a reușit să facă în viață, oricât de mic, de la legatul șireturilor încoace. Are clar o relație specială cu mă-sa care niciodată nu e "maică-mea" e "mami" sau "mămica" sau altă idioțenie.

Educație: La școală, pseudointelectuala coclită a stat probabil în prima bancă, și a luat numai zece, compensând lipsa cruntă de originalitate cu un zåmbet larg și cu un repetat mecanic a tot ce au scos profesorii pe gură. Având o slujbă de căcat și o stimă de sine complet violată de ani de suportat plozi enervanți, profesorii se simt gâdiliați când cineva repetă cu exactitate ce au zis ei fără să comenteze și recompensează. Pseudointelectuala coclită în schimb vede notele mari ca o reflexie supremă a intelectului ei maiestuos. O să aducă în discuție mereu, trecător, nota de la BAC, media generală și steluța în piept de la grădiniță care a luat-o că a recunoscut corect diferențele dintre o poză cu o roșie și una cu un măr. Tot din școală a început să fie feministă convinsă și să disprețuiască băieții care recompensau avântul ei tocilăresc tunzându-se la pulă și punându-i floci în manuale și caiete. Pseudointelectuala coclită este însă citită. A lecturat profund toate manualele școlare din scoarță în scoarță și cărțile din curriculum. Atât. E de ajuns. Dar pe ălea le-a citit bine. Nimic mai mult. Acuma mai lecturează un articol de psihologie din revista Ioana și câte un Cartarescu și subliniază cu un marker frazele care i se par inteligente, le citește de două ori și le menționează trecător în conversație a doua zi ca să arate cåt de citită este. Îi place să lectureze citate, pentru că sunt scurte, istețe și condensante și dacă le folosește, interlocutorul fraier crede că ea a citit toată cartea. Deci e bine.

De ce îți vine să o calci pe muie: Simplu. Are o părere despre orice. O părere generalistă, comună, și pe care ai mai auzit-o de nuștiu câte ori. O părere pe care nu o ceri, dar o auzi. E un clișeu umblător reușind în orice circumstanță să spună cel mai comun lucru pe care l-ai mai auzit deja pe acel subiect. Mai are proprietatea magică să reușească să vorbească despre sine și să își nareze biografia. Nimeni nu ține minte clar cum a deturnat conversația făcând-o să fie despre ea, cert este că a reușit să o facă și, cum îi place extrem de mult să se audă vorbind, nu ai cum să o mai oprești. Apoi, va încerca să schimbe conversația în vechea temă despre difenențele dintre bărbați și femei, dând argumente plictisitoare pentru care ele la modul general și ea la modul particular sunt/e superioară/e, încercând să stârnească un rahat din care oricum ai da-o tu ești un misogin prost și ea are dreptate. Va folosi și citate! 100% are impresia că psihologia, filozofia, muzica și în general arta sunt domenii pe care le simți și în care poți să ai o părere pertinentă chit că nu ai studiat nimic din acel domeniu. Va folosi cuvinte multe din domeniile ăstea (mai ales psihologie sau ce crede ea că înseamnă psihologie) complet greșit. Spre exemplu te va întreba ce zodie ești, și după ce îi spui, va deduce mândră pe sine că ai un caracter sangvin fără sa aibă habar că a zis o imbecilitate supremă. De obicei nu suportă să vorbești vulgar și te va atenționa mereu când scapi câte o pulă când faci conversație. Dacă în grupul în care ești s-a infiltrat o asemenea creatură, o sâ îți trebuiască mult alcool să nu o strângi de gât.

Nevoi speciale: De obicei are un bărbat care o fute, dar ăla e destul de plictisit de ea să asculte ce îi debitează mintea și se va împrieteni cu străini repede, chiar va flirta cu ei în încercarea disperată de a convinge pe cineva să o audă vorbind să vadă cât de deșteaptă e. Va întrerupe o conversație normală cu întrebări pseudofilozofice gen "Tu crezi în Dumnezeu?". Nu picați în plasă, nu vrea să vă audă părerea. Vrea o scuză să și-o spună pe a ei. E o chestie din categoria "Tu ce salariu ai că io am 1000 de euro". Răspunsul pe care îl așteaptă este "nu m-am gândit prea mult la chestia asta, tu ce crezi ?". Aici ea va zâmbi mulțumită și îți va explica umflându-se în pene că ea nu crede în Dumnezeu în sensul clasic creștin dar crede că există o ființă superioară acolo care ne veghează. Și nu e de ce explică, e că o explică ca și cum:
a) aberațiile ei sunt complet originale și nu le-a copiat de nicaieri
b) tu nu ai mai auzit ideea asta comună niciodată în viața ta, ar trebui să te bucuri că ai auzit un concept atât de nou.
c) te învață ceva și ar trebui să ții minte.

Mori futu-te-n rasa mătii, mori înecată cu diploma ta de BAC înfiptă în esofag și cu carotida tăiată de cioburi de la ochelarii tăi +0.25 cu lenilă cu reflexie pe care-i porți doar ca să pari mai deșteaptă.

38 de comentarii:

Hazdrubal spunea...

cam juma din colegele din liceu si un sfert din astea de la munca sunt asa

Nox spunea...

mie imi place felul in care gesticuleaza cand vorbesc. bomboana de pe coliva este, desigur, felul in care isi aranjeaza ochelarii.

talking_moose spunea...

nu citesc numa coehlo. mai au si carti roz bombon pline de kkt si knd le intrebi in pauza(k te'a mankt in cur sa te bagi in seama, alta proasta cu care sa faci conversatie n-ai gasit) ce citesc, se uita la tine de park mai au putin si-ti rup capu pt k le deranjezi din asa activitate, iti arata coperta cartii(la care te chioresti degeaba, nu distingi hieroglifele, recunosti doar pepenele desenat acolo fara vreo legatura probabil) si iti baga privirea de "mars k musc".O_o

Orhan spunea...

Vă daţi seama ca cele mai mirifice reacţii şi poate cea mai simplă, brută, carnală satifsacţie să zicem, o poţi avea tot cu acest specimen de găini evadate din avicola familială. Spre exemplu, găsiţi prima psudointelectuală clocită care vă iese în cale, fară vina voastră sau a ei, în vreo mizerie de context social gen te-a târât femeia în oraş sau, şi aşteptand momentul oportun în care începe sa cotcodocească individa.. puneţi cea mai simplă şi firească întrebare, la modul: "Fă, pe tine nu te doare când te auzi ?" [nu uitaţi zâmbetul larg de pe figură] Şi ceea ce ai îndurat timp de 4 ani de liceu, nenumarate zile la muncă, `nşpe discuţii la cafea, o să se fi meritat total! Numai pentru acea revoltă de moment in care nu ştie dacă să fie jignită profund sau să tacă ca curca.
Eu unu, îmi ridic pălăria in faţa tuturor intelectualelor clocite, cineva sau ceva... trebuie să-mi facă şi mie norma de bataie de pulă pe zi.

Dead spunea...

^
No o sa o atinga cu nimic.
O sa zica doar ca esti prost.

Sunt invelite in coconul protector de autosuficienta. N-ai cum sa le convingi ca sunt proaste.

apartamentu' spunea...

ce noroc ca in biblioteca apartamentului nu exista coelho! :) what`s with all the fuss, anyway? ca a scris o carte in care actiunea se petrece in numai 11 minute? (am vazut cartea, e cam subtire) Marin Preda a scris 400 de pagini pentru 2 zile jumate and he kicks ass chiar daca respectiva carte face parte din curriculum
(a-propos, majoritatea cartilor din curriculum sunt foarte bune).
oricum, o alta categorie deosebit de enervanta este cea a narcisistelor goth cu sute de poze pe diferite profiluri intre care singura diferenta e de unghi, nici macar de expresie a fetei. rock`n`roll
Andra

Nox spunea...

dar nu exista numai narcisistE goth, exista si narcisistI goth, si unii din ei chiar mai porniti pe chestia asta decat fetele din aceeasi categorie.

apartamentu' spunea...

da, am dat si peste tipi de genul asta, dar recordul e detinut de partea feminina deocamdata ;)din cate am observat, respectivii sunt de obicei prietenii tipelor. ciudat e ca tipele sunt faine, cel putin in poze, pe cand tipii...
Andra

Nebunul_din_Porumb spunea...

am observat ca in general fetele care poarta ochelari au sunt asa mai cu nasul pe sus, si orice l`eai intreba i`ti raspund pe un ton superior "Eee... ce stii tu ?!? "
Chestia crae`mi place sa o fac des e in cluburi unde nu te intelegi cu cineva chiar de ii tipi in ureche, cand "artiste" dastea de pe acolo vin si ma intreaba " ce par lung si frumos ai! cum reusesti sa il intreti? :|" si ii raspund zambind ca oricum nu intelege "cu pieptenu, esti proasta? " ea raspunde uimita" da??? muktumesc"

cezar spunea...

apartamente, sunt convins ca te incadrezi perfect in categoria "intelectuala coclita", din faptul ca tragi concluzii despre un autor din faptul ca ai auzit tu cate ceva despre o carte, pe care nici nu ai pus mana vreodata. nici mie nu imi place coelho, dar stiu ca nu imi place pentru ca am citit vreo 3-4 carti de-ale lui. bastard semidoct!

apartamentu' spunea...

:)) cata energie negativa! am tinut in mana `veronica se pregateste sa moara` pana isi lega persoana care citea cartea sireturile! ;) cat despre autor, am intrebat what`s with the fuss tocmai pentru ca nu am citit. nu imi amintesc sa fi adaugat vreun calificativ.
Andra

moceanu spunea...

bai nu te lua de fete pe nume "Andra"!

pseudointelectualele coclite nu sunt fane coelho, alea sunt tipele de la coafor. pseudointelectualelor coclite le place cartarescu si dan puric. ;)

Dead spunea...

^
asa .

ca multa dreptate ai. eroarea mea.

cezar spunea...

dan puric e tare sa il ai partener la mima!

coelho e exact genul pseudointelectualelor, la fel si brown, cartarescu categoric si fragonard. de asemenea coclitele il mai subliniaza pe john gray si asculta cu placere alanis morissette.

Anonim spunea...

Cezarica iesi campiuon mondial cu Dan Puric partener.Succes

talking_moose spunea...

aveti p problema cu puric asta...

Semper spunea...

Nu inteleg de ce s-a deviat atat de mult de la subiect....ma rog.Trebuie sa recunosc Radu ca ai dreptate si cam 60% din tipele din ziua de azi au ajuns in halul asta ..."pseudointelectule coclite":))dar au si ele un rol deci trebuie acceptate.

alecs spunea...

mie-mi place coelho si exploited. nu, nu mi-a cerut nimeni parerea. fuck totum!

spera spunea...

Off, cît am citit articolaşul tău mi s-au ars prăjiturelele. La mai multe, cu orice risc pentru mine & co!

Beatrice spunea...

moceanu, vrei sa spui pseudointelectualelor coclite le PLAC dan puric si mircea cartarescu, caci avem complement direct multiplu, mai draga intelectual necoclit care esti tu. dar desigur eu tot o pseudointelectuala coclita raman, caci imi PLAC enorm si Mircea Cartarescu si Dan Puric si Razvan Mazilu! E grav, nu??
Sunteti jalnici, prieteni! ma bucur pentru voi totusi daca aceste comentarii ieftine va ajuta sa va simtiti zilnic mai destepti si mai macho.
Btw de problema cu ochelarii, nu-ti doresc sa ajungi dependent de aceste instrumente, e foarte nasol si nu e tocmai de glumit, stii.
mi-e sila cand vad atata prostie masculina pe metru patrat
anyway, eu ma duc sa-mi continuu lectura din cartarescu, mai vorbim cand o sa ma anuntati atunci cand o sa pricepeti ceva din Jurnal sau din Orbitor, dar ma indoiesc asa ca poate ne intersectam la un spectacol Dan Puric sau...nu!
hai pa baieti va pup, ba nu, ca eu sunt pseudointelectuala coclita si nu vreau sa va contaminez, nu de alta, dar patria isi pune toata speranta in voi, ca altfel se duce naibii cultura asta, ramanem numai cu alde Cartarescu si Puric...vai de noi!!

cezar spunea...

biatris, noi cei din tagma "n-ai cu cine ma..." te salutam. regretam enorm de grobienele expresii pe care te-am facut sa le inabusi in sufletu-ti chinuit de profilele noastre de masculi iberici si regretam ca desi chiar daca te-am pulali toti de pe blog simultan, tu tot nu ai cunoaste un climax veritabil din cauza frigiditatii pe care doar supremul domn Caietescu, dandu-ti la o parte "aripa stanga" si "aripa dreapta" o va putea inlatura, scuipand germenele placerii direct in pantecele tau steril si hulpav de atentie. de asemenea tin sa mentionez ca simt un imens regret dand tarcoale pe la coaele-mi transpirate dar golite de continut tocmai pe borcanele tale cu dioptrii de 10 pentru faptul ca trebuie sa porti ochelari. saracuta de tine:(

Dead spunea...

pot sa recunosc ca in la comentariu lu asta cu un ochi il citeam si cu o mana ma scarpinam la coaie.

Beatrice spunea...

Cezar, n-am inteles mare lucru din exprimarea ta greoaie, dar pot sa te asigur ca da, intr-adevar, prin lectura pot sa capat o detasare (pe care tu o numesti "frigiditate", pentru ca probabil creierul tau e incapabil sa functioneze in afara lexicului sexual) fata de astfel de atitudini precum cea a acestei adunaturi de misogini care invadeaza blogurile. Nu am ales eu sa port ochelari care, apropo, nici nu ma complexeaza, nici nu imi fac un titlu de mandrie din ei. Dar nici nu consider ca miopia este un motiv suficient de profund pentru a lua pe cineva la misto. Citind insa mizeriile voastre, mai degraba mi-as fi dorit sa fi fost oarba, ca sa nu stiu pana unde poate merge prostia unor masculi. By the way, cred ca ala cu adevarat miop esti tu, din moment ce eu am scris foarte clar "BEATRICE" (se citeste "BeatriS" in franceza si "BeatriCE" in italiana, ca sa nu mai ai probleme), iar tu imi spui Biatris...
@Dead: Pai oare esti in stare sa faci si altceva pe lumea asta in afara de activitatea profund intelectuala si masculina pe care ai spus ca o practici? probabil ca nu; eu totusi iti recomand calduros reintoarcerea la un manual de romana - te exprimi cam ciudat pana si pentru nivelul unei pseudointelectuale coclite. unde mai pui ca s-au inventat si semnele de punctuatie...

Anonim spunea...

Combate bine tovarasa

cezar spunea...

eu iti ziceam biatris, dupa cum te striga nenea pastoru la bise atunci cand te cheama sa ii aranjezi microfonu. desi limbajul meu de troglodit se rezuma la un vocabular cu tema sexuala, pentru tine din pacate sexul este doar un domeniu lexical. cu toate astea nu pot sa nu imi exprim o oarecare invidie a faptului ca desi misoginii inca umbla in "adunaturi", frigidele mai putin si isi fac partid in fruntea careia va prezida marele piersic, ajutat de aghiotantul lui, chilian, la mandolina. cat despre problema miopiei, daca ai fi citit postul ti-ai fi dat seama ca era vorba de persoanele care poarta ochelari cu dioptrii de 0.25 (ca etalare a unei pseudointelectualitati) mai mult decat inutile doar pentru a genera o imagine dorita dar nu si reala despre ele. eu nu pot sa zic decat ca situatia ta imi provoaca sincer mila si sunt convins ca daca punem toti mana de la mana putem strange ceva bani, daca insuficienti pentru o operatie de resuscitare a libidoului, poate totusi il putem plati pe chilian sa iti fredoneze ceva.

Raul spunea...

io cred ca mai misto ar fi sa facem blogul asta doar din commenturi, ar fi mult mai amuzant si mai constructiv.

Scriem o propozitie abstracta si sa lasam lumea sa se certe pe ea:


Pepenii este prosti si ciocoflenderi!!!...!Abruz??..!!



START

cezar spunea...

...si scrie cateodata pe bloage...:)

Anonim spunea...

super tare... mai ales duelul cu biatris... A cazut ca musca-n lapte.... cel mai naspa e sa fii femeie si sa dai de cate o fatuca din asta :D. Exista si corespondentul masculin l-as putea denumi pseudointelectualul scalciat... cu diferenta ca individul din aceasta specie are cel putin 30 de ani...se umfla -n pepeni cate stie el- pe toate si pe unde n-a fost el, si cate a facut - poate, poate pui botul si se prabuseste intre picioarele tale desfacute. Este o specie dezgustatoare.... ce-i drept nu atat de des intalnita ca pseudointelectualele coclite.
:(

Anonim spunea...

din comentariile tale rezulta ca nu esti suficient de barbat nici cat sa seduci o "pseudointelectuala coclita". Motivul pentru care nu se fut cu fraieri ca tine este pentru ca sunteti varza, ca altfel ar merge treaba foarte bine. E evident ca esti frustrat pana peste poate si sunt sigura ca ai si motive. Iar referitor la injuraturile tale din incheiere iti urez acelasi lucru pe care il doresti tu altora. Sa-ti ramana coaiele in gat si sa mori inecat cu ele. Iar daca o fata este educata si o deranjeaza limbajul vulgar nu inseamna ca nu poate sa se coboare la nivelul tau si sa-ti traga vreo doua in coaiele alea de fraier impotent si netragator.

Anonim spunea...

esti un frustrat care nu ai calitati nici cat sa impresionezi nici o pseudointelectuala. motivul pentru care nu va baga in seama nu e ca sunt frigide ci pentru ca sunteti urati, prosti si varza la pat. din text se deduce ca n-ai reusit in viata ta sa futi nici macar una din asta cum zici tu. in legatura cu "urarea din incheiere" iti doresc sa ti se intample exact ce doresti tu altora. sa mori sufocat cu coaiele tale de impotent infipte in gat. iar daca unele fete nu vorbesc urat nu inseamna ca nu se pot cobori la nivelul tau si sa-ti traga una in coie si peste mutra aia de...

Radu spunea...

ce-ai fa, tre sa-ti vina?

cezar spunea...

mancarimea e mai al dracu ca usturimea zicea bunicu:)) biatris posteaza "incognito", hai fatuca nu te sfii ca e carne pe blog cat sa iti fac sirag triplu de carnati la gatu vacii:))

cristina spunea...

whooow!! matrix!! mi se pare c-am citit acelasi comment de doua ori. dar de fapt nu era acelasi. dar de fapt era. holy maccaroni

Beatrix spunea...

Nu, dragă, nu am nevoie să scriu incognito ca să îmi expun părerea. Pur şi simplu, sunteţi prea mici (ori ca vârstă, ori ca dezvoltare intelectuală) ca să mai spun ceva. ce am avut de zis- am zis.
Iar vara-i scurtă şi eu n-am terminat Jurnalul lui Cărtărescu(nu, nu i-am furat jurnalul, asta e tot o carte, ca să ştiţi şi voi), aşadar de ce să mai pierd vremea pe aici?
Vise plăcute cu intelectuale necoclite, dragii mei!

cezar spunea...

eu sunt mic si ca varsta si ca dezvoltare intelectuala, in schimb am un ditamai carbaxanu papusa, dar sunt sigur ca pe tine nu te umecteaza decat gandul la barbati batrani si semiscriitori, sau daca nu semiscriitori macar italieni.

acu pe bune , am si puta mica dar am zis asa ca sa te ud putin in gura, acu poti sa inghiti in sec, sa stingi calculatoru si sa te pui langa batranul mario amagindu-te ca daca o mozolesti puternic vreo doua ore poate se scoala pe jumatate

Kidha spunea...

Asta ar trebui sa pun la "about me".
Apropo, am luat cea mai mare nota la bac din tot liceul.

Anonim spunea...

Ha ha, tu ai zis-o, Ligia.

Sushi spunea...

Fetele de genul pe care le descrii tu au mai mult ca sigur frustrari inclusiv sexuale.O tipa sigura pe ea si ajunsa la o anumita maturitate nu-si mai pierde timpul sa impartaseasca kkturi intelectuale. Aia iti zice direct: "Stii, imi place pe la spate"
Asta imi aduce de ziua cand am intrebat f natural o colega "Auzi, tu te masturbezi?" de a fugit saraca fara un cuvant. Numai mie mi s-a parut o intrebare absolut normala :)