Pulifriciul

Urmatoarele doua paragrafe sunt plictisitoare si seci, dar mi-a fost milă sa le tai pentru ca am muncit la ele, asa ca le-am facut foarte, foarte mici, aşa că oricine în afară de ăia greţos de lipsiţi de ocupaţie o să îşi îndoaie ochii în ele. Roz le-am făcut de-adracu’ ce sunt.

Instinctul de turmă e un fenomen foarte hazliu, uneori trist, dar în mare parte hazliu. El ajută oamenii limitaţi să se integreze în societate, îi ajută să se definească prin apartenenţa la nişte norme deja stabilite, la nişte standarde deja formate. Ăsta este un lucru foarte bun pentru că majoritatea oamenilor sunt proşti de behăie şi lăsaţi doar in seama encefalului lor plăpând probabil şi-ar da singuri în cap cu un par sau ar mânca azbest. Cu ajutorul instinctului de turmă însă ei interiorizează nişte principii născute din inteligenţa colectivă umană ( care în medie este ceva mai inteligentă decât majoritatea oamenilor pentru că aportul la ea se aduce calitativ, nu cantitativ, mai exact, in caz că faci parte din categoria de oameni pe care o descriu şi nu înţelegi ce vreau să zic: un inteligent schimbă mai mult mentalitatea generală decât 10 idioţi.. boon.. unde eram..) pe care le adaptează nevoilor lui cam cât îl duce pe el capul. Astfel societatea le spune cu ce să se îmbrace, ce să manânce, cum să se distreze, ce e frumos, ce e urât, pe ce să îşi cheltuie banii, etc.. şi cum ziceam, ăsta e un lucru bun pentru că majoritatea oamenilor sunt în aşa hal de idioţi că s-ar îmbrăca cu copaci daca n-ar avea cine să le spună ce se poartă.

No, acuma, tipul ăsta de gândire e general uman, toţi facem aşa, mai mult sau mai puţin, în funcţie de inteligenţă: ăia care au mai multă, adaptează aceste informaţii din societate la nevoile proprii, selectând ce li se pare mai bun sau mai rău în funcţie de ce au ei între urechi. Când nu ai nimic între urechi, caz comun, faci şi tu ce fac cei mai mulţi oameni. Astfel vezi pe stradă turme de oameni îmbracaţi şi tunşi la fel, cu aceeiaşi geacă cu guler pufos şi aceiaşi ochelari care le acoperă tot din falcă până în marginea de sus a frunţii înguste pentru că “se poartă frate”, deşi dacă îl iei pe unul la bani mărunţi, departe de confortul turmei, probabil ca poţi să-l faci să-şi dea seama că e mai mult homo-erotism în ţinuta lui decât în tot “Brokeback mountain”. Totuşi, în mai mică masură toţi facem chestii pentru că “se fac” pentru că asta e natura umană, singura modalitate să scapi de ea e să te muţi în pădure să faci comunitate cu veveriţele.

Bun, trecem de generalităţi şi sărim la ultimii oameni din lume: Populaţia emo-goth.

Ăştia se definesc prin neapartenenţa la “mainstream” şi asta li se pare lor că îi face unici.

Spre exemplu: www.vampirefreaks.com

Aproape un milion de oameni unici şi nonconformişti care se îmbracă la fel, ascultă aceiaşi muzică, scriu aceleaşi poezii generice despre cum “viaţa e un borcan gol de murături negre”, se cred toţi artişti şi dispreţuiesc tot ceea ce este “mainstream”. Îs singurul care vede ironia? E doar un alt tip de turmă, ce e unic în asta? Sunt sigur că bunic-ta e şocată de crucea întoarsă de la gât, ce răzvrătit eşti tu mâncate-ar mama de ceghevara în miniatură care eşti! Ce unici sunteţi voi cu părul vostru colorat de parcă v-a borât curcubeul în creşet şi cu hainele voastre negre de vinil+prostovol şi belciuge în rât ca porcu’ lu’ tatae! E fain rău să fii nemulţumit şi neînţeles tot timpul deşi îţi dă mă-ta tot ce ai nevoie şi eşti simplu în gândire ca un triunghi echilateral.

Hai să vă dau un exemplu de de-ăsta, ca să nu ziceţi că mă iau de oameni degeaba:

http://www.vampirefreaks.com/u/_darkened_heart_

Am dat de bastardul ăsta accidental, linkul rămânand în recent dupa ce mi-a folosit compul o cunoştinţă antipatică (dacă vă uitaţi pe pozele bastardului, aia cu’ păru’ roşu şi faţă de Leana Ceauşescu în mizerie). Personajul va fi cunoscut de acum înainte sub numele de cod Pulifriciul, şi vă voi prezenta complexitatea lui în detaliu.

Pulifriciul este extrem de narcisit, are 50 de poze cu dânsul pe site-ul ăla, din care multe la bustul gol, probabil extrem de mândru de sfârcurile lui mari ca farfuriuţele de cafea şi roz ca babuinul la cur, unele sunt photoshopuite deoarece pulifriciul nu are nimic mai bun de făcut toată ziua decât să-şi facă poze şi să le modifice, o ocupaţie destul de normală pentru un mascul. Ca sex noi, bărbaţii suntem faimoşi prin fascinaţia faţă de propria imagine. (e sarcasm, probabil pulifriciul e homosexual latent)

Pulifriciul scrie poezii, într-o engleză agramată, de clasa a 6-a, evident fără rimă şi măsură, pentru că aceste concepte îl depăşesc pe pulifrici. Din poeziile lui aflăm că toate criticile la adresa lui sunt datorate invidiei. Aici recunosc că sunt invidios pe sfârcurile lui cărnoase şi lipsa completă a simţului penibilului.

“I like being in the presence of someone that can always understand me, someone i can always talk to. I like spending time in the dark or with a candle lighting just a little. I like wondering in the nature, with someone close be me. Staring at the moon while listening to Coldwave, Dark Ambiental, Darkwave, Dark Neo-Classical or Etherial Gothic makes me feel above all and powerful. I like composing music, writing lyrics, poems and essays in ord ideas, to feel as someone is listening to me when I need to express whatever I write. I like feeling dizzy after consuming something. In that state I can let out alot of energy when talking or writing.”

Pulifriciul este un romantic. El se uită la lună. Probabil se uită şi in soare ziua, încercând să vadă daca clipeşte primul. Ascultă nişte genuri de muzică aşa de obscure că sunt aproape inexistente pentru că “da bine şi e cvlt”. Scrie mult, citeşte puţin (nici nu e menţionată activitatea asta), şi ameţeşte după ce mănâncă probabil de la un diabet zaharat incipient.

“I dislike most people that surround me. Dislike seeing everyone being happy, having a good time, letting me see that on their faces. I dislike that narrow mindness that has taken over the majority. I dislike people that try to change me, that try to make me think "normal", as they say, that try to take me out of my world and put me into their world, the world of stupidity, the world which has been taken over by the wave of money, the wave of materialism. I dislike their world in which all have forgotten the rights we all have, the world of monotony. I dislike not having ways to travel to some places, places where i can feel at home, places where i can find a refuge. I dislike almost everything.”

Pulifriciul este extrem de snob, şi se crede aşa de unic că mă taie pişarea. “I dislike almost everything”. Cât de COOOL!

Pulifriciul face şi muzică:

http://www.darkenedsyprian.altpro.net/darkenedsyprian/tracks/Ditch.mp3

Pe lângă cunoştinţele abismale de fruity loops pe care le dovedeşte se observă şi faptul că ţine microfonul prea aproape de gură, de parcă incearcă sa-l satisfacă nu să cânte în el, rezultatul fiind un foşnet afon pe un fond sonor de camion care dă cu spatele.

Jur cu mâna pe inimă că personajul ăsta e ultimul om din lume, dar ultimul. Nu e nimic sub el pe scara valorică. El e zero absolut pentru măsurarea calităţii unui om. Dar ce pot să zic…

Pentru final, contul meu de vampirefreaks, facut la mişto

http://vampirefreaks.com/Necrociupanezu

nu ma intrebati cine e in poză că habar n-am; un idiot care îşi lasă pozele pe share pe dc, trist e că oricât de strigător la cer e contul ca glumă, toţi mă iau în serios, ceea ce îmi demonstrează teoria că idioţii sunt imuni la sarcasm.