superprogramul TV

Mă gândesc de ceva timp la o formulă universală a şoului perfect; ceva care să fie aşa de fain încât să se uite absolut oricine cu o plăcere aproape orgasmică. Cred că în esenţă sunt pe drumul cel bun:

Conceptul l-am modelat pentru prima categorie demografică pe care am avut-o in cap: bărbaţii de orice vârstă: sport, violenţă şi ţâţe; daca ai astea trei elemente, orice barbat de pe mapamond lipeşte pupila de ecran, şi cum de obicei ei au telecomanda, formatul trebuie să-i atragă pe ei primii. Bun.. inventăm un sport nou, un fel de box da’ cu topoare, sporim brutalitatea, că până la urmă de-aia se uită orice bărbat la orice sport, să vedem cum se calcă ăia în picioare pentru bani. La prima vedere pare un sport cam uşor, care a dat primu’ a câştigat, cam greu să ajungi în repriza a doua.. de-aia băgam nişte factori disruptivi care să lungească meciul şi să atragă telespectatori în acelasi timp.

În primul rând le punem la combatanţi câte o ţeastă de personaj de desene animate de pluş în cap să nu vadă nimic; aşa se taie mai greu unu’ pe altu’ şi se benoclează şi ăia micii: “uite tată se bate michi maus cu scubi du în topoare!”. Copii sunt proşti şi se uită la orice are legătură cu desenele animate, ţin minte din copilărie, putea să fie şi o animaţie despre menstruaţie de o oră jumate că tot mă uitam, plus, cu o sfeclă mare de cauciuc trasă sub breton de nu mai vezi nimic şi îţi transpiri în gură e greu să dai cu toporu’ în cineva. Aici vine un element nou ajutător auditiv pentru combatanţi şi visual pentru telespectatori: Fiecare din ei are o echipă de 5 gagici în ţâţele goale în colţul lui care ţipă la el informaţii despre unde e duşmanul şi cum să dea din topor. Un fel de copilot cu 10 ţâţe. De ce 5 femei ? Nu ne-aparat din cauză ca în ochii unui bărbat ţâţele se măsoară cantitativ mai mult decăt calitativ şi mai mult pentu simplul motiv că daca pui 5 muieri în acelaşi cadru fiecare ţipă în treaba ei să le acopere pe celelalte şi să se dea mai interesantă şi nu se înţelege absolut nimic (vezi talk şourile cu pseudovedete autohtone) şi ajutorul lor este destul de nul. Nu vrem să se omoare combatanţii noştri prea repede nu ?

Boon, am definit conceptul de bază, am captat atenţia barbaţilor şi copiilor, fiinţe simple cu nevoi previzibile şi banale, acum vine misiunea dificilă de a face programul atractiv şi pentru femei, fiinţe mult, mult mai complexe.

Să nu mă înţelegeţi greşit, complex nu este o calitate, şi noul cod rutier este complex pentru că nu poţi să scoţi o idee din el print-un proces simplu, logic şi coerent pe axa cauză-efect. Nooo, orice idee rezultă printr-un proces alambicat inutil şi stufos de confuz în care mai mult dai cu banu’, scuipi în zar şi dai cu el de perete şi apoi citeşti horoscopul şi îi aplici o metodă de decodare a la aparatul Enigma din al 2lea război mondial în baie pe întuneric şi nici aşa şansa ta de a prevede rezultatul nu depăşeşte 12%. Cam aşa e şi complexitatea femeii.

Un fapt cunoscut încă din vremea lui Aristotel este că femeilor le plac extrem de mult copii. Cum văd unul li se piţigăie glasul şi o dau în onomatopee oligofrenice de se miră şi bietul copil. Cercetătorii contemporani cred că este cauzat de o deteriorare iremediabilă la nivelul cromozomului X. Oricum, cauzele defectului sunt neinteresante, rezultatul exploatabil. Deci, umplem arena, groapa de bătaie sau în ce dracu’ se căsăpesc ăia cu bebeluşi. Numa bine, ăia eschivează mai greu printre puradei şi se omoară mai greu şi fiecare din familie are la ce se uita:

“Vaai ce draguţ e ăla cu pampers bleo!”

“Taati taati, de ce îi curge sânge din cap lu’ Daffy ?”

“Taci bă puţă, te-n măta cu desenele tale, nu vezi ce ţâţe are aia?”

În final, pentru cetăţenii cu o vârstă destul de înaintată să îi recunoşti după miros şi lipsa de ocupaţie, băgăm 4 ore după meci cu interviuri la corazon cu rudele, prietenii, vecinii şi cunoscuţii lu’ ăla care a pierdut, bineînţeles îi căutam pe ăia care o dau în pişat ochii cu “vai că era om bun la suflet” dirijaţi de zâmbetul mai fals ca părul lui Donald Trump a zânei Andreea Marin.

Succes pe pâine născut direct din transpiraţia creierului meu, furami-aţi ideile.