Ajutaţi arta: Împuşcaţi o bloggeriţă

Galaţiul e un oraş periculos pentru dezvoltarea unui copil. Ăştia mici găsesc bile de cox prin pământ, de la combinatu’ siderurgic, le halesc ca pe pătrăţelele de ciocolotă şi, cu vârsta, coxul se depune în jurul a ce neurologii numesc “chestii din interiorul sfeclei”, dând impresia adolescentului că e artist. Exemplul clasic rămâne tot Pulifriciul, care tot prost a rămas şi după atâta timp.

Dar azi ne ocupăm de alt copil teribil de idiot al aceleiaşi urbe. Descoperit accidental de colegu’ Manţi, blogul acestei sinistre schiloditoare de idei ne-a impresionat pe amândoi până la lacrimi. Nu ne-am bătut care să scrie despre ea că nu are rost. E destul material pentru amândoi. El, fiind mai finuţ aşa, a ales să dea citate fără să le comenteze. Just, vorbesc de la sine dar NU MĂ POT ABŢINE să nu zic ceva. (Totusi uitati-va si pe citatele scoase de el. Sunt mai bune, ca a ajuns primu)

După cum povesteşte, a şi început să scrie o carte pe la 11 ani (oau) s-a lăsat după o pagină dar deja se vedea dând autografe. Doar asta e esenţial, nu ?

Tehnica ei e simplă: Idei dezarticulate, alipite tip Frankenstein şi condimentate cu cuvinte care sună bine. Majoritatea sunt doar stupizenii, dar unele au o sclipire de idioţenie cruntă care nu are cum să nu te facă să zâmbeşti. Destulă introducere. Să trecem la comentariul literar:

„„Vreau să adorm între falduri de tine”, ziceam în nopţile cu coşmar mucegăit în trecuturi multe şi lacrimogene.”
Aici, autoarea ne explică cum se fute cu oameni morbid de obezi, adormind între faldurile de osânză ce le acoperă corpul diform. Acolo, din cauza umezelii permanente se ascunde mucegai. Mirosul o face să plângă.

“Practic, nu cred în nimic din ce e cunoscut societăţii,”
Cum ar fi gravitatia, cele 3 dimensiuni si focul.

„M-am uitat în oglindă. Picura cu raze deasupra mea. Reflexia mea înota într-o mlaştină. De fapt, nici nu ştiu cine eram, dacă eram realitate sau proiecţie, consistenţă sau iluzie.”
Unul din zecile de exemple în care autoarea filozofează în faţa oglinzii. Pai na, unde în altă parte să îţi petreci timpul când ai o părere aşa de bună despre tine?

„Eu nu văd talent în nimic, pentru că talentul e o noţiune precum fericirea. Talentul implică de toate, de la imaginaţie până la muncă silnică în mina artei.”
Eu nu văd talent în tine. Doar talente.


Uneori mai comentează şi cărţi, să ne arate cât de cultă e. Aici o impresie după ce a citit o carte de citate (am mai zis io ce mişto e să te dai intelectual citind citate, simptom clasic al pseudointelectualei coclite): “Imaginaţi-vă că mintea mea e un cerc. Cartea asta nu mi l-a umplut cu nimic (pentru că era deja plin), ci doar mi l-a reconturat. Pentru mine cele 20 de principii „predate” acolo n-au fost o noutate (şi am fost tare mândră să observ cât de bine mă încadrez în tiparul omului de succes).”
Mândră mi-s fute-maş.



“În acelaşi timp, fragmentele de durere îmi năvăleau în minte, infestându-mi dorinţele cu temeri, îmbolnăvindu-mi visul de leucemie. Mi se derulau săgetând secvenţe de durere personală, trecută sau actuală, viitoare, poate nici măcar a mea, ci a noastră sau a întregii lumi, dureri ale strămoşilor sau ale urmaşilor, dureri trupeşti sau sufleteşti, dureri copilăreşti sau serioase, agravate sau atenuate, dureri exagerate sau subestimate. Dureri. Coşmarurile sunt proiecţii ale durerii pe pânza subconştientului nostru. Noaptea, cinematograful e deschis şi publicul meu cerebral vine la film ca să se distreze oferindu-mi mâzga produsă diurn şi servită nocturn.”
NU ARE NICI UN SENS, E O ALIPIRE DE CUVINTE CARE SUNĂ BINE ŞI ATÎT, CURVĂ PROASTĂ CE EŞTI!

No, hai, o faptă bună acolo, un efort colectiv. Intraţi pe blogu’ ei şi explicaţi-i cât de dobitoacă e.