Ce chestie interesantă am văzut io azi:

Da să începem cu mijlocu’.

Am fost la o gală de-asta de donaţii de verzi pentru verzi, gen plantat copaci şi salvat balene sau alte prostii din categoria “Captăn planet, hiz ar hiro, gonă bring poluşăn daun tu ziro....”. Bucurenci, Răduleasca şi alte animale mondene.

Nervozant din startul ideii, să mă învârt printe activişti, eu fiind un pasivist convins.

Da’ destulă introducere.

Am ajuns acolo, când zic acolo vreau să zic la pulivar la Buftea pe domeniile regale mă-sa-n cur că departe mai e. Mai aveam puţin şi ajungeam la Braşov deja. Oricum, să nu îmi pierd ideile măreţe. Am ajuns acolo cu un microbuz. Persoana de contact, un peon de-al lui Bucurenci. Detestabil bastard acest bastard detestabil. Mi-am dat seama de cum l-am văzut că e un bastard detestabil. Era genu ala , hippie-homo-metrosexual. Ştiţi voi, genu’ hipiot la origine, da’ foarte dichisit, cu păru prins, zâmbet omniprezent, bine bărbierit ( bă aştia, mai lăsaţi in plm lama că ne faceţi de căcat pe noi de ne bărbierim o dată la 5 zile); costum, da nu costum de om normal. Costum de metrosexanal d-ăsta, era gen tapetu lu bunica, cu mici modele pe dunguliţele bej. Costum mai hidosnic n-am văzut de zile, să n-am parte. Evident avea şi manpoşetă. Bă găoznicilor, dacă e mică şi pe umăr, e poşetă. Ţine-ţi tampoanele de rezervă în buzunar ca un bărbat adevărat.

Şi bastardul detestabil vorbea în microbuz cu două jurnaliste de la mă-sa-n cur, cui dracu îi pasă unde scriu ălea dintre care una avea un neg deasupra buzei de sus ca mustaţa lu Hitler. Asta dacă Hitler ar fi avut mustaţa circulară şi puuu uuuu ţin pe dreapta. No, ajung acuma la ce m-a enervat la scârbavnicul ăsta odios. Vorbea de poluare sau gen (evident) şi la dioxid de carbon îi zicea SII-OOH-TUU. Să mori tu! Ia bagă bă capu’ în nişte heigi-tuu-ess-ooh-foor, futu-ten inimă de ango-saxofon cu pedale.

Ajung acolo, tunel cu lumină stroboscopică, monitoare cu deşeuri şi fum. Laser frate, ce n-aţi zis că e de rave că aduceam o votcă palmată în trelingu’ ADIDAS şi un epileptic să ne râdem. Cică trebuia să ne sparie. Sictir bă. E doar lumină, nu e paianjeni.


Bă şi aveau ăştia nişte figuranţi. Literalmente figuranţi, nişte hipioţi ordinari îmbrăcaţi în ţărani care frecau fânu şi beleau ştiuletele. Da lent şi în sictir rău. Şi să vezi şomerii! Îl strângeau (fânu) grămadă, dup-aia îl împrăştiau la loc, îl suiau în căruţă, îl dădeau jos. Bă, aia e labă tristă ce faceţi voi, ia marş de săpaţi la canal. Vă faceţi că munciţi ca pe vremea lu ceaşcă. Plimbaţi paiu’ pe ogor.

Şi invitaţii erau de două categorii: sclifosiţi şi dichisiţi. Ok, o categorie. Şi mai venea câte unu ţupa ţupa la pseudoţărănoi, lua furca ca pe un artefact şi o înfigea GHIDUŞ în fân. “VAAI, UNDE E BUTOANELE”. La măta-n cur. Aţi ajuns la bucale de la coada vacii acu 5 ani şi aţi uitat de ce cotor se ţine furca.


Şi Valentina Pelinel, aia a lu’ prostovanu’ de Boureanu, bă era bună, aj fi coclit-o-n bătătura aia de şi-ar fi scos paie din cur o lună.

Şi l-am văzut pe Ianţu şi, deşi l-am mai văzut de căcălău de ori, abia acuma am observat ce mâini penibil de scurte are omu’. Bă da ştii cum, stătea cu ele în buzunar şi nu îndoia cotu. Cre-că tre să arcuiască de spate să se şteargă la cur, CU BURICELE DEGETELOR.

Şi dichiseală, şi fandoseală, şi alteţe regală, şi salată de ţelină cu stafide şi chestii confiate. Păi de la ţelină ştiu că ţi se scoală pula. De la combinaţia asta ce ar trebui să se întâmple, să se scoale gay ? BRAWNER.

Şi la sfârşit mă întreabă una cică, care e şoferu’ de la microbuz? Toţi fiind la costum. Bine, evident că io nu, da’ în rest. Şi io evident, isteţ ca Velma din scooby doo îi zic. Uite-te după pantofi. Şi mi-a aruncat aia o privire de “mamă ce deştept e ăsta”. Evident şoferu’ era ăla cu cei mai futuţi pantofi din toată gloata. Perspicac în pula mea.

Bă şi m-am luat cu alte prostii şi nu v-am zis ce chestie interesantă am văzut io azi: un filmuleţ cu o tipă care se băşeşte pe un tort.

Matache macelaru'

- Ce vrei, tot muşchi ţigănesc? Ce vrei să faci cu el ?

- Păi să mi-l înfăşor în juru’ pulii şi să o fut pe hoaşca de mă-ta, că am auzit că îi place să simtă muşchi ţigănesc adînc în ea. De-aia ai tu faţa aia căcănie şi buhaită şi mustaţa aia de viezure fleoşcăit, că se ducea la şatră, băga capu’ sub o căruţă şi futea la ea tot ţiganu’ pînă îi usturau coaiele. Ce rasa lu’ mă-ta îţi pasă ţie ce fac io cu muşchiu ţigănesc pe care-l cumpăr io cu banii mei bă pulă? Te pomeneşti că oi fi cine ştie ce expert culinar care vinde salam la colţu blocului pe 7 milioane pe lună plus bonuri doar din pură pasiune. Şi chiar dacă ai fi, flit bă supracalificatule. Atîta timp cît e banu’ meu, fac ce vreau cu salamu’ cumpărat de mine, pot să mă şterg şi la cur cu el. Ce te fute bă pe tine grija, umflatule? Hai marş pînă nu-ţi bag un pumn pe gît, futu-te-n inimă de tupeist bulbucat care-si da parerea neintrebat!

^
Mult mai bună decît reclama originală.

Tanti Luminiţa loveşte din nou!

Senzaţionala tanti Luminiţa, karaokista trotilată pe care n-a ajuns-o simţul penibilului nici la vârsta senectuţii, o ştiţi voi, aia de respira greu pe Şambala, vrea să ne lipsească pe noi, adevăraţii ei fani de interpretarea ei de o valoare inefabilă.

Aşa că a dat şambalaua jos de pe iutub. Nu-i nimic, anticipând această mişcare mai ceva decât Kasparov, am urcat-o la loc cu ajutoru’ amicului Ahile Talpalata.

Şi aşa, să o nervozăm pe singura reprezentantă a festivalului Mamaia matoală, mai punem o melodie în interpretarea dânsei. E mai puţin aberantă dar se citeşte la fel de bine sclipirea alcoolică în ochiul ei încercănat. PULOAAAA IAAA PULOAAA IAAA, e şi-ntre bare e şi răspuuuns.

Mai nașpa ca-n poze

Fetelor le plac taare mult pozele. Mai ales pozele cu ele. S-ar uita ore în şir la propriul meclan surprins din toate unghiurile posibile şi cu orice decor imaginabil. Orice chestie interesantă o văd, ţup, numa buna de fundal pentru muia lor. “Oau, acest decor este mirific. Merge numa bine făţăliga mea în prin plan peste el!”.

Aşa că nu e de mirare că toate tipele arată bine în pozele de pe net. Dupa ce sorteaza prin jdemii de fotografii cu dînsele în diferite ipostaze, găsesc cel puţin 2-3 care ascund complet orice urmă de hidoşenie tenebroasă pe care nici Lovecraft nu ar putea-o descrie.

Şi care nu merge ascunsă în realitate.

“Mamăă ce bunoacă e tipa în poza asta din profil!”
Şi dup-aia o vezi in realitate
“SFINTE CĂCAT! ARE DOAR JUMĂTATE DE FAŢĂ!”

Chiar nu înţeleg scopul. De ce să faci 40 000 de poze şi să selectezi 2 în care arăţi bine când oricum în realitate eşuezi estetic? Pe principiul “poate pune botu’ un fraier şi dacă tot vine să mă vadă, chit că-s nasoala poate mă fute” ? Culmea penibilului. Să o babardeşti pe una cu punga-n cap şi să ai fantezii cu ea din poze.

Nu, nu mi s-a întâmplat. Nu aslplsezc, dar ştiu muieri naşpa care au poze pe net cu ele in care arată bine. Ştiu multe. Cam toate naşpetele pe care le ştiu. Și toate muierile pe care l-am vazut întâi pe net, dădeau mai bine pe ecran decât în realitate.

Totuși cred că toată treaba asta izvorăște din nevoile profunde ale sexului feminin. Bărbații au nevoie să se simtă utili (ce nevoie egoistă și superficială). Femeile au altă nevoie esențială. Să se simtă frumoase. Nobil. Pai și dacă nu sunt? Există photoshop, unghiu bizar care ascunde slana, alb negru si sepia care ascund tenul de rahat și supraexpunerea care face toate coșurile să dispară. Pentru restul există penumbra.

Poate sunt invidios. Toate pozele cu mine lasa impresia că sunt un tip normal, care probabil era beat muci în momentul apăsării pe buton şi se pregătea să se scobească în nas. Dar chiar nu văd scopu' în a pune o poză cu tine pe net în care ești mai puțin penibi/urât/orice decât in realitate. Utilitatea ei e să te recunoască lumea, nu să le arăți cum ai vrea să fii daca n-ai fi pe cât de nașpa ești.

Bine, eu nu înțeleg scopul fotografiilor la modul general. Nu mă trezesc niciodată cu un chef fantastic să îmi aduc aminte cum arătam acu 5 ani. Sau ce făceam acu' 5 ani. Dar asta e deja altă discuție.

Pașnic

Am găsit soluția supremă împotriva violenței.

Nudismul. Oamenii dezbrăcați nu s-ar cafti niciodată. Io aș ezita să mă iau la bataie cu unu dezbrăcat. Mi-ar fi puțin cam jenă să nu-l ating în locuri în care nu vreau să pun mâna. Cum să dai un genunchi în coaie pe niște coaie goale? Să atingă genunchiul tău, sau al pantalonului tău coaiele altui tip fără un strat apărător de textilă ? Scârbos! Să dea să fugă și să vezi cum îi flopăie în alergare printre picioare; Nici nu-ți mai vine să alergi după el să îi dai un șut în cur să nu te faci de păr pe bocanc.

Și asta daca doar adversarul ar fi nud. Dacă ar fi amândoi combatanții, totul ar deveni atât de gay ca ideea în sine de a te bate cu un tip te-ar face să vomiți. Până și clasicul șut în cur cu piciorul gol ar avea brusc conotații sexuale.

De-aia îs așa de pașnici hipioții ăia din vamă. Îi doare la bască. Știu clar că, chit că îs deranjanți vizual, nu se încumetă nimeni să-i bată.

Totuși cel mai periculos e să VREA să se bată cu tine unul dezbrăcat. La un moment dat era să sară la mine la bătaie un zdrahon in vamă pe care îl întrerupsese un idiot din sex făcând strigături la ușa cortului Tipu' a crezut ca io eram ăla și venea amenințător spre mine cu pula încă semi-sculată. A fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viața mea. Am vrut să negociez cu el, să-i zic "faraoane, pune niște pantaloni pe tine și te las să mă bați cât vrei tu". Dar am zis că mai sănătos e să fug pâna nu mai aud *flopa flopa* in spatele meu. Cât curaj să am și io ?

Shambala

UPDATE: SHAMBALAUA A FOST DATA JOS DE PE NET. Nu-i nimic. O sa o urcam noi la loc cat mai curand. Stay tuned!. Si ca bonus, mai bagam un cantecel cu tanti Luminita, din nou in premiera.


undeva, undeva, poate-n Shambala (ze WTF?)

No comment cu tanti Luminița, cea mai nambăr oan fană a bloggarței de mai jos.

Shambala, shambala cât aș vrea, de-aș putea

Poate tanti Luminița nu face 8 milioane pe lună si nu a citit de zece ori Creangă să predea la puradei cum am zis eu.

Si totuși, exista un motiv destul de bun pentru care părera lu' tanti Lumnița nu contează:

De-as putea, de-as putea, merge-n Shambala.

Vedeti mai jos

Ajutaţi arta: Împuşcaţi o bloggeriţă

Galaţiul e un oraş periculos pentru dezvoltarea unui copil. Ăştia mici găsesc bile de cox prin pământ, de la combinatu’ siderurgic, le halesc ca pe pătrăţelele de ciocolotă şi, cu vârsta, coxul se depune în jurul a ce neurologii numesc “chestii din interiorul sfeclei”, dând impresia adolescentului că e artist. Exemplul clasic rămâne tot Pulifriciul, care tot prost a rămas şi după atâta timp.

Dar azi ne ocupăm de alt copil teribil de idiot al aceleiaşi urbe. Descoperit accidental de colegu’ Manţi, blogul acestei sinistre schiloditoare de idei ne-a impresionat pe amândoi până la lacrimi. Nu ne-am bătut care să scrie despre ea că nu are rost. E destul material pentru amândoi. El, fiind mai finuţ aşa, a ales să dea citate fără să le comenteze. Just, vorbesc de la sine dar NU MĂ POT ABŢINE să nu zic ceva. (Totusi uitati-va si pe citatele scoase de el. Sunt mai bune, ca a ajuns primu)

După cum povesteşte, a şi început să scrie o carte pe la 11 ani (oau) s-a lăsat după o pagină dar deja se vedea dând autografe. Doar asta e esenţial, nu ?

Tehnica ei e simplă: Idei dezarticulate, alipite tip Frankenstein şi condimentate cu cuvinte care sună bine. Majoritatea sunt doar stupizenii, dar unele au o sclipire de idioţenie cruntă care nu are cum să nu te facă să zâmbeşti. Destulă introducere. Să trecem la comentariul literar:

„„Vreau să adorm între falduri de tine”, ziceam în nopţile cu coşmar mucegăit în trecuturi multe şi lacrimogene.”
Aici, autoarea ne explică cum se fute cu oameni morbid de obezi, adormind între faldurile de osânză ce le acoperă corpul diform. Acolo, din cauza umezelii permanente se ascunde mucegai. Mirosul o face să plângă.

“Practic, nu cred în nimic din ce e cunoscut societăţii,”
Cum ar fi gravitatia, cele 3 dimensiuni si focul.

„M-am uitat în oglindă. Picura cu raze deasupra mea. Reflexia mea înota într-o mlaştină. De fapt, nici nu ştiu cine eram, dacă eram realitate sau proiecţie, consistenţă sau iluzie.”
Unul din zecile de exemple în care autoarea filozofează în faţa oglinzii. Pai na, unde în altă parte să îţi petreci timpul când ai o părere aşa de bună despre tine?

„Eu nu văd talent în nimic, pentru că talentul e o noţiune precum fericirea. Talentul implică de toate, de la imaginaţie până la muncă silnică în mina artei.”
Eu nu văd talent în tine. Doar talente.


Uneori mai comentează şi cărţi, să ne arate cât de cultă e. Aici o impresie după ce a citit o carte de citate (am mai zis io ce mişto e să te dai intelectual citind citate, simptom clasic al pseudointelectualei coclite): “Imaginaţi-vă că mintea mea e un cerc. Cartea asta nu mi l-a umplut cu nimic (pentru că era deja plin), ci doar mi l-a reconturat. Pentru mine cele 20 de principii „predate” acolo n-au fost o noutate (şi am fost tare mândră să observ cât de bine mă încadrez în tiparul omului de succes).”
Mândră mi-s fute-maş.



“În acelaşi timp, fragmentele de durere îmi năvăleau în minte, infestându-mi dorinţele cu temeri, îmbolnăvindu-mi visul de leucemie. Mi se derulau săgetând secvenţe de durere personală, trecută sau actuală, viitoare, poate nici măcar a mea, ci a noastră sau a întregii lumi, dureri ale strămoşilor sau ale urmaşilor, dureri trupeşti sau sufleteşti, dureri copilăreşti sau serioase, agravate sau atenuate, dureri exagerate sau subestimate. Dureri. Coşmarurile sunt proiecţii ale durerii pe pânza subconştientului nostru. Noaptea, cinematograful e deschis şi publicul meu cerebral vine la film ca să se distreze oferindu-mi mâzga produsă diurn şi servită nocturn.”
NU ARE NICI UN SENS, E O ALIPIRE DE CUVINTE CARE SUNĂ BINE ŞI ATÎT, CURVĂ PROASTĂ CE EŞTI!

No, hai, o faptă bună acolo, un efort colectiv. Intraţi pe blogu’ ei şi explicaţi-i cât de dobitoacă e.

Fo tha ladies

Marele filozof chinez Man Tzi îmi tot zice că dom’le, nu-s sensibil. Că de-aia fug femeile de mine că-s lipsit de orice urmă de sensibilitate. A, şi cică-s prea misogin. Aşa că m-am gândit io, cu mintoşenioziciunea mea să scriu o poezie sensibilă, de romanţă ca să impresionez gagicăciunile până la umezenie.

Recunosc, am fost inspirat şi de această poezie. Metafora “trupul tău devastator de atractiv” m-a facut să râd singur 10 minute. Îmi tot imaginam tancuri, că alte lucruri devastatoare nu cunosc. Dar să trecem la poezia mea romantică. De sensibilizare.

Dragoste

Ca un val nestăvilit
Ştremeleag azur pe coamă
Te pătrunde ca o lamă
Explodând al tău zenit

Se retrage gol de zeamă
Să se uite plictisit
În adâncu-ţi ostoit
Şi se-ntoarce ca să doarmă

--------------------------------------------------
Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult. Ştiu. Sunt epic de sensibil. Deci cum să fiu eu misogin? LIEZ!

Cum să te simţi şi să pari deştept, deşi nu eşti.

E un fapt acceptat (de mine ) că majoritatea oamenilor, (voi spre exemplu) sunt proşti de respiră pe gură. Dacă m-aş căca în palmă şi l-aş modela ca pe plastilină într-o formă umanoidă, probabil ar fi mai deştept decât 95% dintre voi. Acuma toţi o să râdeţi că vă consideraţi în ăilalţi 5 %. Ei bine, nu, nu sunteţi.

Da’ ce facem când vrem să ne simptem deştepţi dom’le? Că trebuie să ne simptem şi noi deştepţi, ca doar estem oameni!

Pasul 1. Înconjoară-te de idioţi. Cu cât sunt mai cretini oamenii din jur, cu atât mai deştept o să ai impresia ca eşti, prin comparaţie. E bine să ai şi idioţi în familie. Dacă ai un frate bătut în cap, spre exemplu, de mic o să ţi se para că eşti genial. La fel, poţi să te pui în bancă cu prostul clasei. Totuşi, ideal este să găseşti oameni doar vag mai proşti decât tine; să te crezi deştept, dar nu extrem de deştept, ca să nu dai în grandomanie supremă. Spre exemplu io când mă duc la ţară, fac o supradoză de proşti şi am impresia că ar trebui deja să pot să mut obiecte cu puterea minţii. Sunt în aşa hal de proşti oamenii de pe acolo că ţi se pare că dacă ei, cu creierul lor neted pot să meargă şi să respire în acelaşi timp, deja tu ar trebui să ai puteri nebăuite. “Ce rată de 3 fără un sfert să aştept mamaie? Deja mă deplasez prin dimensiuni paralele propulsat doar de voinţă!” Trebuie găsit un balans, să fie ceva mai deştepţi, dar, dacă au replică la afirmaţiile tale ai mers prea departe. Caută mai proşti.

Pasul 2. Scrie poezii. Nu contează despre ce, câte, unde, cum şi de ce. Scrie poezii şi spune la toată lumea că eşti surmenat de atâtea poezii scrise. Merge şi cu făcut fotografii.

Pasul 3. Fă-ţi blog. La cât de mare şi prost e internetul, tot se va găsi cineva să îţi zică că eşti genial. Fă-l moderabil şi şterge toate părerile care nu zic că eşti genial. Scrie pseudointelectualităţi pe el: poeziile şi fotografiile de mai sus, filozofeli din categoria “cum e viaţa atunci când nu e” sau descrieri insipide ale unor concepte ca artă, tristeţe, relaţii inter-umane, ipocrizie, că oamenii una zic şi alta gândesc şi cât de grea e viaţa şi cât de neînţeles eşti tu. Atitudinea trebuie să fie de vexare detaşată, cu un iz de “uite cum observ eu banalităţi şi găsesc în ele nuanţe fine şi adevăruri noi”. Povesteşte ceva din viaţa ta şi apoi meditează pe baza evenimentului. Merge mereu.

Pasul 4. Întreabă oamenii care vor să te fută dacă eşti deştept/deşteaptă. Tot timpul o să zică “da”, chiar dacă ai bale în bărbie de cretin. Oamenii care vor să te fută te văd mai deştept decât eşti. De aceea, părerea lor contează.

Pasul 5. Bagă citate peste tot, mai ales în blog. Găseşte citate pline de generalităţi, care nu înseamnă nimic clar şi foloseşte-le în conversaţie. Dacă nu au un sens clar, par înţelepte şi merg oriunde. Nu-i nimic dacă uitaţi cine a zis ceva. Spuneţi că a fost Oscar Wilde. Omul era genial şi oricum, dacă nu a zis-o el, s-a gândit la ea şi putea să o zică oricând. “Inteligenţa se naşte din mirare” – Oscar Wilde. Jur cu mâna pe inimă ca poţi să bagi această frază scurtă în ORICE conversaţie.

Pasul 6. Scarpină-te în bărbie 6 secunde înainte de a zice ceva. Efectul e amplificat de părul facial. De aia un bărbat pe gânduri va părea mereu mai deştept decât o femeie pe gânduri. De aia am io cioc.

Pasul 7. Când eşti cu prietenii şi treci pe lângă o librărie, intră şi răsfoieşte două-trei cărţi vădit interesat. Nu le cumpăra. Spune că vroiai doar să vezi dacă e ceva nou în ediţia asta, că tu ai una mai veche acasă. Daca te grăbeşti, măcar uită-te în vitrină câteva clipe la cărţi. Dacă ai intârziat undeva, trânteşte un “scuze, am intrat puţin într-o librărie şi am pierdut noţiunea timpului”

Pasul 8. Trei cuvinte: PIPĂ, PIPĂ, PIPĂ. Femeile, din păcate, sunt imune de efectul de elitism dat de suptul unui cotor de pipă. Trist.

Pasul 9. Filme şi muzică indie.

Pasul 10. Lasă barurile. Mergi în CEAINĂRII. Acolo comandă o CAFEA şi citeşte DILEMA VECHE. Sau măcar uită-te la poze. Încruntat ca şi cum chiar te concentrezi.

Refelaţii artistice

Făceam polemică de patru ore în localul ăla extrem de dubios. Ce local ficatic! În acel local se adunau în mod inexplicabil toţi bărbaţii de peste 48 de ani cu mustăţi ridicol de mari.

Era ca şi cum o armată de veveriţe grizonate se camuflau deasupra buzei de sus, păzindu-se astfel de inamicii lor naturali, dragonii. SAU MAI BINE! Era ca şi cum... în societatea lor complexă de veveriţe hiperintelectuale, toate veveriţele boşoroage erau izgonite din ginta lor şi trimise să îmbătrânească şi să moară stufoşind sub nasul unui om îndreptându-se vertiginos spre vârsta a treia ca un ferrari spre un trotuar din timişoara.

Deşi atmosfera era una extrem de ciudată, aerul mirosind a trabuc mentolat la cutiuţă îmbibat în în lichidurile nesănătoase din vaginul unei anume Cerasela, foarte celebră în anumite cercuri din Ferentari, noi frecventam localul pentru că muzica de acolo îl scotea în evidenţă. Melodii de saxofon şi clapă cu sintetizator din anii 80, întâia muzică apărută pe bandă de magnetofon... eh... nu mai găseşti astfel de muzică azi.

Şi exact când discutam care este forma optimă pentru un carton de pus pahare, ridicându-se dintr-o criză epileptică şi ştergându-se la gură de spume cu mâneca, un tânăr de greutate negativă şi cu nişte ochelari ce l-ar face şi pe woody allen să zică „-la naiba!”, se aşează pe scaunul de lângă noi, îl întreabă pe barman unde se află după care ridică suav colţurile mustăţii sale de virgin, semn că zâmbeşte.
- Yo! Emite un mesaj pe cale auditivă tânărul epileptic
- Io fut pe mă-ta! Răspund eu din reflexul meu pavlovian.
- B..B..Bă io am avut o reveleţie...
- Io zic ca ai avut o criză eplileptică
- B..b.b... bă am văzut un film care m..m..mi-a schimbat viaţa, zise el având încă twitchuri de la criza de acum 2 minute

Iniţial am crezut, că ăsta micu s-a uitat la prima jumatate a casetei din „the ring” şi nu-şi făcuse treaba ca lumea, dar totuşi l-am întrebat pe tânăr despre ce e vorba, nu pentru că ne păsa, dar pentru că trebuia să îi spunem ca:
1. L-am văzut!
2. E de căcat!
Însă ochiul nostru critic de Roger Ebert şi Gene Siskel nu văzuse acest film de o dubioşenie nemaivăzută.
„Depărţirea mării roşii”

Am disipluspluit filmul imediat ce am ajuns acasă şi până la sfârşit, eram amândoi în lacrimi, copleşiţi de emoţii.

Nu era un film de inspiraţie biblică, ci doar un porn al naibii de bun. Nu era vorba de despărţirea Mării roşii... era vorba de marei roşii
Una grasă, roşie la fofoloancă, care-şi despărţea picioarele.... sublim... genial....

-Haide să facem poziţia 6.9!
-Cum vine asta?
- Doar noi doi şi un hamster baby!
........
.......
Pe falulsul lui Maxim Gorki, eşti nemaipomenit....zise ea...
......
.......
-Nu în ureche.... nu...
-Ba da....
- Bine...dar măcar de data asta fără şmirghel....
.....
....
-Ca să vezi... aia nu era o gaură înainte....
....
....
....
Am plâns, am râs şi am trecut prin toate stările sufleteşti posibile.

Dacă ai lua săbiile laser şi oamenii nisipurilor din Star wars, le-ai aduna cu relaţia gay din LOTR, şcena din automobil din titanic, oferta pe care n-o poţi refuza din naşul şi costumul de piele a lui Batman dar cu sfârcurile tăiate, tot n-ai ajunge la amplitudinea dramatică a acelui superb film artistic.

nebunatic

Negociam azi, cand lumea normală doarme, pe la 9:20 cu un prof, o restanţă. De gaşcă, omul îmi zice că nu-i bai, să-i fac un referat mic acolo, după proiectul care l-a pus pe grup.

Îi zic că io n-am acces pe grup că m-au dat băjeţii afară de 2 ani(punea o proasta poezii feministe de auto-afirmare a sinelui gen “I’m a woman hear me roar”şi i-am zis că e imbecilă şi ar trebui să slăbească 15 kile să îşi îmbunătăţească stima de sine, nu să folosească chestii artificiale).

Şi profu’ cică : - Aa, ai fost mai nebunatic aşa!

Oau

Nebunatic

Uite un cuvânt pe care nu îl auzi des. Mai ales de la un bărbat.

Singurul context în care acest cuvânt e acceptabil e din gura unei tipe după ce i-ai băgat un deget în cur.

NEBUNATICULE!

Lene

Toate chestiile au un dușman natural, o forță opusă pe care nu o pot învinge. Superman are kryptonita, nevăstuicile babuinii, ninja pe pirați, merele gravitația, Teo chestiile cu puține calorii, Constantinescu securitatea (cine dracu' e Constantinescu?) și piticii rafturile înalte.

Ei bine, dușmanul meu natural este efortul. Munca susținută, sau sporadică, sau chiar planificarea acestei munci.

Mă scol în fiecare dimineață devreme, pe la 11 că îmi sună alarma de la telefon. O închid și mă culc la loc încă 2-4 ore. Îmi trebuie cam 4 secunde să mă autoconving că ce vroiam să fac de am pus ceasul să sune poate fi amânat vreo 4 ore și cam 6 secunde să adorm la loc. Am ajuns la un grad de rafinament al lenei atât de avansat încât rezolv cu autoconvingerea și mustrările de conștiință mai repede decât trag o bășină. Amân tot. Până în ultimul, dar ultimul, absolut ultimul moment. Atunci mă întreb serios dacă chiar se merită să fac acel lucru în ultimul moment. De obicei nu se merită.

Soluția care e cea mai scutită de efort este tot timpul cea mai bună.

De 3 săptămâni încerc să mă conving să aspir. Azi m-am decis să îmi pun o pereche de papuci prin casă. Problemă rezolvată. Nu mai am perechi de șosete curate, așa că am ajuns la "șosetele similare". Știți voi, aveți toți. De-ălea a căror pereche a evadat pe undeva (sau e sub pat, cine dracu se uită sub pat?) și au rămas singure. Nu-i nimic, le iau după aspectul general, ca antropologul. Albastru închis și negru ? merge. Aceiași culoare? Perfect. Una e mai lungă. Nu se vede. Merge și așa. Nu mai am chiloți curați. Freeballing. Doar e cald afară. Să atârne.

Când mi se arde un bec prin casă, iau unul dintr-un loc mai neimportant și îl pun în loc. Primul sacrificat a fost becul din debara. Al doilea, cel din balcon. Acu s-a ars ăla de la bucătărie. Evident nu îmi aduc aminte să cumpăr altul. Dar, până la urmă, chiar am nevoie? Ce să caut noaptea în bucătărie? Sau oricand? Să ma uit în chiloți. A da, n-am chiloți. Dar am coaie. Evident că nu am ce căuta în bucătărie.

Mai ales că încerc să mănânc absolut tot din cutie, ca să nu murdăresc vase ca să fie necesesar într-un viitor îndepărtat să le spăl. Am experiențe neplăcute cu spălatul vaselor. Ați putea zice chiar o fobie. Mi-am făcut acu ceva timp un ceai că îmi era lene să mă duc să cumpăr suc (eram mahmur cred) și mi-a mucegăit ceaiul . După câteva săptămâni în cratiță. Habar n-aveam că ceaiul mucegăiește.

Mie mi-e prea lene să cumpăr chestii care nu-s în drumul meu. Gen hârtie igienică. Mai zulesc de la muncă. Să nu înțelegeți greșit, aș lăsa un zece mii pe ea acolo, că nu-s zgârcit, dar mi-e să nu se șteargă cineva la cur cu ei și să facă herpes ca pe bani pun mâna murdară mulți oameni. Mi-am dat seama că e și mai util logistic să mă cac direct la muncă. Un veceu în minus de spălat acasă.

Nu mai intru la mine în baie decât să mă piș. S-a umplut de paianjeni. La fel și bucătăria, de când nu mai e bec. Mi-e lene să fac ceva în privința asta. Îs prea mulți, se fut încontinuu. Mai bag o strâmbă la ăia de la baie uneori când mă piș: "auzi mă, aia din bucătărie zice că mă-ta îi curvă" .

Poate pornesc un război civil și se masacrează reciproc.


Aș mai avea de zis, da' mi-e lene.

Biologie

Știți pata aia de scârmâz din așternutul unde te fuți? Aia care se formează unde se scurge dintre cracii dânsei dacă nu vrea să se care repede să se spele și vrea să stea la stors să se uite pe tavan și să zică idioțenii gen "ține-mă în brațe" ? Ei bine, știți ce se înâmplă cu pata aia de scârmâz și sloboz și transpirație dintre buci și scuipat (uneori) dacă se întărește și nu o speli ceva timp ? Din ea se formează un Mircea Badea.

Curat murdar

Unii psihologi zic că pantofii unui om spun multe despre dînsul. Ai mei spun că am călcat în căcat recent. Un psiholog optimist ar spune chiar “acesta este un om cu iniţiativă, cu curaj, căruia nu îi este frică să calce în căcat daca situaţia sau întunericul sau un gînd destul de interesant cum ar fi imaginea mintală a unor ţîţe o cere. “

Nu am prea multe haine. Eu zic că am numărul ideal de haine. Alţii că nu am prea multe. Nu se strîng multe de spălat în fiecare săptămînă. Cam cît de două ture de maşină, ceea ce duce la decizia simplă de a le împărţi în albe şi negre. Bineînţeles, mai rămîn pe dinafară ălea al căror număr nu depăşeşte pragul critic necesar pentru a forma o grupă de sine stătătoare. Nu trec de procentul esenţial, cam ca PNG-ul cînd nu au trecut de pragul de 4% să intre în parlament. Dar, spre diferenţă de PNG, sunt hainele mele. Nu pot să le arăt cu degetul şi să râd. Trebuiesc spălate. Bej, kaki, măslinii, crem-căcăniu (da, abund de culori imprevizibile şi variate la haine). Aşa că, după cum mă taie capul, aceste rufe sunt promovate la gradul de albe sau negre.

Ulterior aflu că erau subcalificate pentru acest rol, fiind o decizie organizaţională proastă.


Ah, şosetă neagră! Ne întîlnim din nou! Nemesis fără chip, care ţi-e scopul odios? Cum ai reuşit să te strecori printre tricourile albe? Cum te-ai tîrît pînă acolo, cu corpul tău tubular, lipsit de picoare atunci cînd nu e un picior de-al meu în tine? Ce vrei de la mine? Ştiu că în sinea ta rîzi satisfăcută dar, într-o zi o să plăteşti.

Într-o zi o să mă taie o căcare într-un loc inaccesibil şi tu vei fi singurul lucru la îndemînă sacrificabil pentru curăţarea interbucică. Pion de sacrificiu. Vom vedea atunci care dintre noi rîde la urmă. Răzbunarea va fi dulce, dulce şi glorioasă.

Deci Da

Mă duceam azi către o restanță și am zis să scot niște bani de la bancomat în caz că trebuie să "întind untul" poate "scârțâie roata", și trebuie sâ "slinoșesc maimuța" dând cu "babanul pe sub mână", dacâ înțelegeți aluzia mea fină. Ei bine, și îmi borăște bancomatul în palmă un teanc de de-alde osude mii gros cât un volum de poezii. Inconvenient. Groaznic de inconvenient. Gândiți-vă cum ar arăta să strecor teancul ăla sinistru între pagini şi să mă întrebe profu
" ce pla mea e aia bă ? o prăjitură diplomat?”
“nu domnu, trăiţi-ar neamu’ mai vârtos decât stejarul, e bani”
“să moară mă-ta”
“parol”
“n-am servietă să-i car fraiere, picat”

O venit pe la munca un nene imbrăcat ca un cioclu, pe la 48 de ani, cu un păr lung şi slinos cu cărarea într-o parte şi fără dinţi că vroia să scrie cineva o casetă de umor despre faptul că el e scenarist şi tot lasă scenarii şi nu răspunde nimeni sau gen, nu am fost atent că arăta ca un cioclu fără dinţii şi am vrut să-i zic că e normal să nu-i răspundă nimeni că arată ca un cioclu fără dinţi şi nimeni nu citeşte nimic scris de un cioclu fără dinţi, dă din cap să plece şi aruncă la gunoi tot ce a atins mâinile lui cioclingare PĂI PULA MEA CU GINGIILE ĂLEA VREI TU SĂ-MI ÎNGROPI APROPIAŢII ?

am vrut să-i elucidez misterul dar nu vorbesc cu ciocli fără dinţi


lolmoceanu
hardon collider = penisuri care se izbesc unu de altul = titlu de film gay
Dead Ghost
meh m-am gandit ceva da' e hardon si collider, da nu cu alte hardoane
nu conteaza , sa zicem ca e semigay. dar e hardon dansu' nu cu ce colaiduieste
lolmoceanu
eu cred ca deja e in productie un film cu titlul ala
Dead Ghost
oricum . iegzact cu tine vroiam sa vorbesc. sau cu oricine altcineva . ca tre sa fac ceva
stii cum toti bloggari de cacat cand n-au subiect baga o conversatie interesanta (pentru ei) de pe messenger ca sa se scoata cu postu' pe ziua respectiva?
lolmoceanu
poate
Dead Ghost
pai na. vreau sa fac si io o chestie de-asta. da' tre sa aiba caracter, sa para INPORTANT. deci, tu zici o judecata de valoare despre munca altcuiva, dup-aia io zic ceva care vrea sa fie filozofic
si dup-aia tu zici ceva hazliu la sfarsit, si gata
lolmoceanu
imi place, e meta
Dead Ghost
pai, baga o judecata de valoare despre munca altcuiva. da' vezi ca daca nu-mi place editez sa sune mai cul.
lolmoceanu
raul de pe blogul tau scrie naspa
Dead Ghost
stiu. da' a murit. l-a eviscerat un urs si i-o purtat matele ca pe o palarie. a ramas numa numele acolo in memoria lui ca om si ca persoana
lolmoceanu
si acu tre sa spun ceva hazliu ?
Dead Ghost
no, acuma io cu filozofia. cred ca noi toti suntem visul unei constiinte colective care se experimenteaza pe sine in fiecare dintre noi pe rand, dar atemporal simultan.
lolmoceanu
Doi seici mancau ingetata intr-un showroom Rolls-Royce. Unul dintre ei spune:
-Masina o platesc eu, tu ai platit inghetata.
Dead Ghost
sa fim exhaustivi
lolmoceanu

Dead Ghost
clar. am atins si pragul psihologic al copy paste-ului de pe mess.

Jurnalul Anticristului™

Data: 10 Septembrie
Mood: Sad :’(
Muzica R.E.M – Everybody Hurts

9:30 Draga jurnalule. Nu am mai scris de mult in tine. Am fost ocupat. M-am apucat in sfarsit de treaba de Anticrist™. Mi-am gasit apostoli. De fapt, am vazut ca un student mergea dupa mine in timp ce mancam Fornetti si l-am momit pana acasa si l-am inchis acolo. Si m-am gandit eu ca e o idee buna sa adun studenti ca-s relativ muritori de foame si n-au bani de chirie si unii sunt chiar destepti adica pot sa formeze propozitii logice. Asa ca mi-am adunat 11. Erau foarte de gasca. Daca le dadeai Fornetii si o galeata sa-si faca nevoile, ascultau tot ce predicam. De ce nu m-am gandit de dinainte? Toata lumea stie ca studentii sunt ultimii oameni. Disperati, fomisti, fara viitor, fara pregatire, dispusi sa faca orice pentru o bucata de salam si un colt unde sa doarma. Asa ca am avut apostoli. Pana ieri. Dar sa va povestesc ce s-a intamplat ieri. Nu mai respect formula tipica cu orele ca nu mai tin minte clar cand s-au intamplat din cauza socului :(

M-am sculat dimineata sa ma duc sa cumpar paine si Aciclovir pentru herpesul galopant care nu mai imi trece de 5 luni si l-am luat de la proasta aia de Cerasela si sa golesc galeata cu caca de pe hol in care se caca apostolii mei. M-am miscat usor sa nu-i trezesc ca dormeau ca niste pisoi ingramaditi unu peste altu ce simpatici sunt.

Pe drum m-am intalnit cu administratorul de la bloc si imi zice cica “Bai pula, io te trec cu o duzina la intretinere iarna asta, cati studenti ai luat in chirie ? Cat le iei, 300 de caciula? Bai bogatasule, dai si la nen-tu aici 200 pe luna sau te cocoseaza factura!” Si il iau tare asa, sictirit cu un “Auziti, dumneavoastra stiti cine sunt eu ?” Si el imi zice cica “Da ma, tu esti fraieru’ de la Ap. 17” Deci m-am enervat asa de tare ca n-am mai putut sa zic nimic! Tot i-o fac eu intr-o zi! Las ca stiu io ca ala micu al lui imi pune cacat pe clanta! Si cand te gandesti ca vroiam sa-i pun o felicitare in posta de Craciun. Daca la urmatoarea sedinta a locatarilor propune cineva sa se schimbe seful de scara si mai sustin si altii votez si eu impotriva lui!

Studentii astia nu s-au trezit. Niciodata nu se trezesc pana la 12. Le-am facut niste senvisuri si m-am dus in camera mea sa ma uit la Rebelde. Bun serial. Pacat ca s-a terminat. Dar il trag de pe net, cand am spatiu pe hard. Nu stiu de ce, tot timpul e plin de filme porno. Eu nu le trag mi se par scarboase. Chiar nu inteleg cum ajung aici. Bineinteles ca ma uit fara sunet sa nu ii trezesc. Bine ca stiu sa citesc pe buze in spaniola. Nu inteleg de ce una din puterile mele speciale de Antricrist™ e sa citesc pe buze in spaniola si nu pot sa invii mortii ca Iisus spre exemplu dar calul de dar nu se cauta la dinti.

Ma uitam la TV si citeam din biblie citate de-a lui isus pentru ca cum zicea si Cioran sau Tutea sau gen “ma tem sa fiu original” si e misto sa schimb doua trei cuvinte in fiecare fraza si sa fac predica din ele si am auzit ca maine e sfarsitul lumii ca o sa se formeze niste gauri negre si l-am contactat telepatic pe tata sa imi explice cum se sfarseste lumea de la gauri negre ca in primul rand toate gaurile sunt negre pe intuneric si daca esti atent nu cazi in ele si mai ales daca stai pe loc si el mi-a zis ca sunt idiot si ca “gaurile negre sunt niste spatii in care campul gravitational este atat de puternic incat nimic nu scapa , nici macar lumina sau timpul si ca in ele incape absolut orice dar tot sunt mai stramte decat curva proasta de ma-ta” si dup-aia mi-a zis ca sa nu ma mai cac pe mine ca daca e sa se sfarseasca lumea, imi trimite el un mail inainte.

Si dup-aia m-am imbatat ca mie mi-e frica de sfarsitul lumii, am o fobie sau gen si nu mi-am pregatit predica pentru seara si cand i-am trezit a trebuit sa improvizez si am si uitat sa le iau fornetti si aveam numai pentru mine si le-am zis “luati acei soldatei de plastilina chinezeasca pe care i-am facut sa ne jucam de-a filmul 300 cu spartanii si mancatii pentru ca sunt trupul meu si beti socata aia de vara trecuta care e sub chiuveta de la baie pe care am facut-o io dar nu am avut soc si a iesit cam naspa pentru ca este sangele meu, si cine mananca trupul meu si bea din sangele meu, viata vesnica va avea si forta puternica in el va fi” (am bagat si niste Yoda la sfarsit pentru impresie artistica) si ei fiind prosti ca sunt studenti au mancat si au facut toxiinfectie alimentara si a venit politia si i-a luat si m-a amendat si mi-a zis ca nu am voie sa mai primesc studenti la mine si am ajuns la stirile de la ora 5 si am ramas fara apostoli.

In afara de unu, Pompiliu, care zicea ca e student la scoala vietii si am presupus ca e vorba de politehnica pentru ca n-avea dinti, ii putea gura si nu se spala niciodata si se acoperea cu ziare cand dormea dar care s-a dovedit a fi de fapt un cersetor care cica la fel ca si cei de la politehnica nu stiu conceptul de igiena proprie. Oricum el n-a avut nimic ca cica e obisnuit sa manance prostii si numa a avut gaze jumatate de ora. Asa ca l-am promovat la statutul de Nesfantul Pompiliu stomac de aur si i-am luat un deodorant.



Ei bine, asta a fost povestea. Asa am ramas eu fara apostoli in afara de unu. Maine dau anunt la mica publicitate.

Azi mă răzvrătesc împotriva titlurilor. Anarhie!


Mă duceam acasă aseară și văd o babă cerșetoare cu 3 papornițe pline cu vârf de gunoaie și cu un bilețel agățat de gât "Dați-mi și mie, vă rog, de pomană"

Haidi băi. Băbătanie zgârcită. Ete câta rucsăcel am io și câte chestii ai tu. Nu ar fi mai cinstit să-mi dai tu niște pahare de plastic, ambalaje, resturi menajere și ce mai ai pe acolo ? Io abia car vreo 2-7 gunoaie după mine și nu cer nimic. Nesimțiți și cerșetorii ăștia.

Dup-aia l-am văzut pe unu. Nu știu cum îl cheamă, da' îl știam de prin baruri de acu câțiva ani. Era un dubios de-ăsta care venea la tine și îți povestea toată viața lui. Hazliu, mai ales când îi făceai cunoștință cu un neamic și te cărai și te înjura ăla că i-ai lăsat pe cap un nebun care a vorbit 3 ore de i-a stat berea în gât. Vremuri bune.

Deci l-am văzut pe ăsta, era cu o tipă de mână și cu o cămașă călcată pe el. Și se citea o fericire cleioasă pe fața lui. Cum se mai schimbă lumea. Cred că asta îmi lipsește și mie ca să fiu fericit. Haine călacate.

Cred că dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca femeile să fie violate, le-ar fi dat o mai bună orientare în spațiu. Nici nu trebuie să alergi după ele, doar să le sperii și te deplasezi puțin spre stânga. Ele vor fugi înainte și eventual vor face două curbe la stânga și vor nimeri fix în batista ta cu acetilenă, abia apucând să zică un "cum... ai ajuns înaintea mea ... bestie!" înainte de a se prăbuși. Și să nu mai pomenesc de părul lung care e ușor de agățat ca un ham, pantofii incomozi, cu un echilibru precar și hainele extrem de ușor de scos.

Ete, asta e diferența dintre mine și misoginii de rând. Mereu dau 110%.

Oricum maine se sfarseste lumea.

Mobilul

Nu cred că există aparatură mai perversă, combinație de cipuri mai sugătoare de suflete decât telefonul mobil. Principiul după care un om normal ar funcționa este simplu: dacă nu dai de mine, înseamnă că nu trebuie să dai de mine. Asta până la apariția telefonului mobil. De când cu el, nu mai ești niciodată singur. Ai tot timpul prietenii și familia la o apăsare de buton undeva în buzunarul de lângă pulă. Orice moment de liniște și visat cu ochii deschiși poate fi întrerupt brusc de aceștia. Chiar daca nu este întrerupt, știi că poate fi, și nu poți să te bucuri de el. De fapt, cine mai are timp în ziua de azi de visat cu ochii deschiși? Își mai permite cineva?

De când mă fac că muncesc am două. Unu a' meu și unu de serviciu. Să îmi iradiez coaiele stereo, din fiecare buzunar. Nu ma sună nimeni niciodată și nici eu nu sun pe nimeni. Nu mă plâng.Îmi place așa. DAR DACĂ ? Dacă e nevoie? Păi trebuie să le car după mine nu ? Chit că nu le folosesc, trebuie să le țin acolo. Drobul de sare care să îmi cadă în cap când mi-e lumea mai dragă și care pe deasupra mai trimite și unde dubioase spre gonade care mă predispun la conceput bebeluși cu 3 ochi. Ca și cum genele mele nealterate nu-s destul de monstruoase.

Și apoi sună, fix când mă scobesc în nas mai cu sârg sună și strică romantismul momentului.

- Ce faci mă, mai vii la munca azi?
- ...

- N-ai și tu' 500 de mii azi?
- ...

- Ia, zice mă-ta să te întreb ce ai mâncat azi.
- ...

- Ce mai faci mâ, n-am mai vorbit de mult. Ce-ai mai făcut azi?
- Păi, până în momentul de față am evitat discuțiile imbecile.


Azi, aici, acolo, aiurea. Se aude un zgomot. E soneria de la telefon. Ba nu, e satana râzând că a reușit să-ți omoare intimitatea. Voi, săracilor, ăștia de maxim 18-19 ani v-ați născut fără ea oricum. Nici nu știți ce ați pierdut.

Cum să ieși în evidență într-un bar (ca fiind imbecil)

Ce să ne căcăm pe noi. Există trei motive mari și late pentru care poți să te duci într-un bar:

Să te matolești, și în acest caz nu îți pasă dacă ieși sau nu în evidență. în general e bine să nu, că te dau băjeții afară că faci scandal. Eu spre exemplu, vă spun din experiența mea de rachier stealth că ies așa de puțin în evidență încât nici EU CU MÂNA MEA nu îmi dau seama că m-am îmbătat.

Vii cu niște prieteni. Bine prieteni e mult zis, amici. Bine, amici e mult zis, cunoștințe. Ok, niște bastarzi pe care îi urăști dar alții n-ai. Oricum. Când cu bastarzii, nu ții să te remarci. Îi știi, te știu. Nimic nou.

Aici vine trei. Te duci să agăți. No, aici e simplu. Ori, dacă ești om normal te duci la intrat in vorbă, faci cu ochiul sau semnu' ăla cu degetu' mare pe gât care înseamnă "fă, dacă nu vii cu mine îți spintec beregata" sau, SAU!, dacă ai mâncat creioane când erai mic, te pui pe dat în spectacol poate, poate i se face cuiva milă de tine și te bagă în seamă. Mai jos, trei exemple de asemenea creaturi dotate îndoielnic de la gât în sus.

Șahiștii. Se făcea că eram într-un bar de căcat, da de căcat rău. Avast. O grotă cu un aer atât de închis de parcă erai între bucile unei grase care a stins țigări cu curul. Ei bine. Peste ce dau ochii mei injectați la intrare? Doi ratați pletoși jucau șah în fum și penumbră și se benoclau în stânga și în dreapta poate îi observă o gagica să urle "MAMA CE INTELECTUAL EJTI! POARTĂ-MI PIZDA CA PE O MASCA DE GAZEEE". Și erau și varză la șah. Eu is mediocru. Da' imi dau seama când cineva mută piesele doar ca să nu le lase pe căsuța lor. Hai bă gogule, că dacă vrei să joci șah, stai acasă, nu te duci în bar. Te lauzi ? CVLTULE

Ce am învățat: Dacă vreau să par intelectual într-un bar, vin cu un creion și un carnețel, stau în mijloc cu o privire adâncită pe gânduri și îmi scriu cu markeru pe spatele tricoului "Nu Deranjați! Scriu poiezii în pula mea!".

Firzbistele: În faiăr. Arhicunoscutul Faiăr, care vara e arhigol, eram la o bere eu cu mine și ce îmi vad ochii pleoștiți? Niște pizde se jucau cu un frizby ficsc în bar. Mamăă ce interesante estem noi! Ce originale! Tipe dezghețate care știu să se distreze! Ce să mai, m-au impresionat în așa hal că aș fi sărit pe ele acolo în bar să le-o dau fără vaselină. Da' am zis ca am dat 30j de mii pe berea aia și să nu o vărs. Du-te bă în parc să arunci cu cercu' că nu te găsește nimeni inventivă într-un bar.

Ce am învățat: Dacă vreau să par interesant într-un bar, vin cu skateboardu' și fac un kickflip dizastăr de pe cocoașa barmanului. Toate pizdele de pe raza de 100 de metri egal fleașcă.

Goții: Cei mai tari, da' cei mai tari ratați pe care i-am văzut în viața mea, i-am văzut vineri într-un bar penal. Acolo. Așa se cheama baru' Acolo. Ei bine, acolo, dădeam io berea de încălzire, că așa încep io bar-hoppingu' cu o bere într-un loc de căcat ca să o dau repede pe gât. Și intră doi terminați vopsiți negru în cap cu păru lung da' ras pe jumătate. Dați cu ruj și cu făină pe meclă să fie albi ca vampirii. Tre să ai coaie. Tre să ai minim 5 coaie să arăți ca un dobitoc bălind de prostie și să mergi pe stradă așa. Să străbați juma de cartier pe jos cu meclanu' ăla. Să râdă juma de București că arăți ca cadavrul unui travestit. Tre să ai foarte multe coaie. Tre să fii și ultimul retard, ăla pe care îl bat ceilalți retarzi la x și 0 dar tre să ai în principal coaie.

Ce am învățat: Apsolut nimic. Că unii oameni nu au simțul penibilului, dar asta deja știam.

Profailăr: Viermele corporatist

Buun, după lungi așteptări a celor maxim 3 persoane care se uită aici, ete că profailărul recidivează din nou pentru a doua oară (reloaded). Dacă în episodul trecut am analizat fin neteziciunile creierului pseudointelectualei coclite, astăzi trecem la un alt personaj de lângă casa omului pe care n-are cum să nu-l cunoașteți.

Origini: Viermele corporatist nu poate fi catalogat clar de mic. E un individ normal care se transformă brusc pe la o anumită vârstă. Poate să fi fost tocilarul clasei, rebelul jmecher care chiulea să fumeze după școală, nașpeta din prima bancă sau curva școlii. In general provine din familii cu venit mediu sau mediu-superior. Țineți minte cuvântul mediu, că acesta reprezintă esența acestui individ. Nu a fost niciodată cel mai sărac, cel mai prost sau cel mai urât. Dar nici invers. Prima mare frustrare a individului ăsta scârnav a fost că niciodată în copilărie nu a fost în cercul social în care a vrut să fie. Nu a avut destulă (calitatea x) să se asocieze cu gașca de oameni care-s X. S-a mulțumit cu ăia din Y, net inferiori, cu care umbla doar din lipsă de altceva iar faptul că nu a fost acceptat de alde X l-a făcut să se simtă tot timpul pe dinafară. De aici s-a născut nevoia lui nehalită de a aparține de ceva. De a fi considerat o rotiță mică dar importantă într-un mecanism imens.

Educație: Viermele corporatist nu e prost. E destul de deștept încât să nu fie prost și destul de prost încât să nu fie deștept. A rămas tot timpul undeva în mediocritate, frustrarea lui principală izvorând exact din faptul că nu a fost cel mai bun la nimic. Gigi-mențiune, ăla primu sub dunga de oameni interesanți dintr-un anumit punct. Rezultatele școlare sunt irelevante și bazate pe cât și-a dat interesul, pentru că la școală, mediocrul are posibilitatea de a fi și primul, și ultimul, depinzând doar de cantitatea de muncă investită. O trăsătură esențială este că toți viermii corporatiști au avut o pasiune mare în școală (in general artistică) la care, din păcate, oricât s-ar fi chinuit, nu au reușit să fie decât excepțional de mediocri și au fost nevoiți să renunțe undeva prin facultate, să se apuce de ceva serios, ca sa nu ajungă muritori de foame.


De ce îți vine să îl calci pe muie: Viermele corporatist e exact ca chest-bursteru din filmele alien. Niciodată nu știi clar din cine poate să iasă. Poate să fi fost cel mai bun prieten al tău la un moment dat, brusc metamorfozat într-un costumat slinos, bărbierit bine și mirosind a after-shave aplicat generos. Dacă înainte era oricând disponibil de o bere sub nas și de o conversație în care să contribuie cu o sclipire genială de mediocritate, de la transformarea in vierme, are tot timpu' de muncă. Un proiect, o prezentare, un raport, un eveniment la firmă, un powerpoint o circularăsiocafeadefacutlasefu'satraitidomnusef. Și când dai de el, dichisit ca un mormon, omoară orice conversație cu povești anoste despre munca lui. Întâi deturnează conversația cu un fin "EXACT așa mi s-a întâmplat și mie la serviciu ieri", apoi te troznește in ficat cu o descriere a ultimului timbilding și mamă ce chestii marfă au făcut ei acolo și să vezi ce a zis Georgescu (pe care nu îl cunoști și nici nu vrei să îl cunoști). O să afli iar ce salariu mare are, ce beneficii și șanse de viitor și chit că stă zece ore pe zi acolo, îi mai trage câte o cârjă secretarei - pardon assistant manageriței- după program. Uneori a mai și prins romgleză de la workplace și are impresia că e la socialising cu colegii și dă cu limba de lemn în tine până îți învinețește creierul și te abții să-i fuți una că totuși e amicu' icsulescu cu care acu 5 ani beai Săniuța și alergai câini să te piși pe ei și mereu îl prosteai să îi țină el și uita de ce are mâinile ude după 10 minute.

Nevoi speciale: E FERICIT. E fericit că e acceptat ca fiind un peon plictisitor și fără minte. În sfărșit s-au găsit alții exact ca el care să-l considere esențial. Ție nu-ți pasă că e fericit, dar lui nu-i pasă că ție nu-ți pasă. Uneori mai menționează că muncește mult dar apoi o întoarce că are salariul baban și că se merită. Ție nu îți pasă de salariul lui. Îi explici că totul e un cerc vicios izvorât din faptul că are pula foarte, foarte, da' știi cum, miscroscopic de mică. Lui nu-i pasă că are nanopulă. Compensează bine. Cel mai sănătos este să îl tăiați din lista de crăciun, și să îl ignorați complet. Eventual va ajunge, pe la 40 de ani, într-o depresie cruntă și, după ce va sparge un salariu trăgând cocaină scumpă dintre bucile unei prostituate ieftine, se va spânzura de calorifer cu un singur bilet mic, scris de mână, agățat de gât:

"Cîcat. Am luat viața in serios"