Profailăr: Căcatul cu ochi

Înainte, una scurtă. Am văzut azi o grasă cu tricou cu Behemoth şi am râs singur ca cretinu’. Oare numai eu văd ironia fină?



Profailărul loveşte din nou, cu episodul 3. Loveşte adânc, loveşte unde bălăngăne şi te face să sări în călcâie. De data asta alt personaj destestabil apare în vitrină. Nu trebuie să zică nimic. Doar te salută vesel şi tâmp şi tu te uiţi la el şi îl recunoşti. “Te ştiu fraiere! Tu eşti căcatul cu ochi!” şi el se gudură la tine ca un căţel vagabond, prea bucuros că te vede să îşi dea seama că tocmai l-ai jignit.

Origini: Căcatul cu ochi nu a luat bătaie destulă când era mic. O fi fost copil din flori crescut de bunică şi trei mătuşe bătrâne care îl pupau în cur şi când se căca pe clanţă, n-o fi avut taică-su coaie sau o fi fost la ultimul spermatozoid care se dădea cu capu’ de scrot în timp ce ţinea monoloage şi a fost prea mândru că ăsta, Braveheart, a nimerit unde trebuie să vadă că fii-su are defecte; nu contează motivul. Nu şi-a luat bastârca la ureche când trebuia. Şi de aia mereu a avut impresia că tot ce face e bine, că nu poate să greşească şi că atunci când îl critică cineva, nu îl critică de fapt ci mai mult glumeşte inofensiv. Pe căcatul cu ochi îl superi foarte greu, chiar prea greu să se merite efortul. Simţul penibilului este ceva cu care nu te naşti. Trebuie forţat de alţii, în general de tată care, în cazul ăsta era prea ocupat cu alte femei/bărbaţi/alcool să o facă şi, săracul copil rămâne fără. Mai trist este că, la fel ca un orb din naştere, nici nu îşi dă seama de defectul lui. Nu poate înţelege acel element ce îi lipseşte. Atenţie, că o să aveţi şi voi copchii o dată. Acuma sigur nu aveţi, că nu aţi fi citit mai mult decât titlul acestui text dar o dată o să aveţi. Fiţi atenţi să îi învăţaţi la timp simţul măsurii şi limitele că o să ajungă căcaţi cu ochi şi nu o să-şi dea seama niciodată.

Educaţie: Căcatul cu ochi a fost tot timpul cel mai vorbăreţ din clasă, sau măcar în primii 10, că de, poa să fie şi mai mulţi căcaţi cu ochi pe metru pătrat şi în cazul ăsta fac cu schimbul. Nu a fost niciodată peste mediu de deştept sau de glumeţ dar tot timpul a avut impresia că e şi că are ceva de zis. Era cu mâna pe sus, făcea glume la care râdea numai el, ştergea tabla în ritmul unei muzici auzite numai în capul lui şi făcea cu ochiul urâtei clasei. Era uşor de influenţat şi făcea şi credea cam tot ce făceau cei din jur. Se învăţa, învăţa şi el, se chiulea, chiulea şi el, te tăia pişarea, îl tăia şi pe el. Unde nimerea era exact ca cei din jur pentru că, săracul, a suferit tot timpul de o lipsă aşa de mare de personalitate încât singura lui speranţă la umanitate este imitatul celor din jur. Dacă îl închizi singur într-o cameră, în intimitatea propriilor gânduri, îşi dă un “log off “ şi se uită în gol la muşte cum se fut pe pereţi. Bine, asta nu ar fi rău, omul cameleon, dar, din păcate işi condimentează mimetismul cu propriile idioţenii lipsite de bun simţ, deviind de la modelul pe care-l imită şi devenind o copie detestabilă a originalului. Mai exact, a ta, dacă eşti prin jurul lui.

De ce îţi vine să îl calci pe muie: Aoleu! Aici vine buba! Din cauza mimetismului lui profund, nu ai cum să-l recunoşti din prima. Umbli cu el de ceva timp, zici că e CAM ca tine, că gândeşte aceleaşi lucruri până când începe să se manifeste în public şi să îţi încolţească în cap concluzia sigură: “Bă, ăsta e un căcat cu ochi!”. De ce? Te face de ruşine prin asociere! De fapt, are două strategii clasice. Prima e că spune idioţenii la persoana întâi plural, incluzându-te pe tine, gen “Gagicile, nu staţi cu noi la masă?” deşi gagicile sunt nişte naşpete şi chiar dacă n-ar fi ai părea un libidinos că eşti anexă la această propunere libidinoasă, sau orice alt gând de-al lui cretin care prin formularea verbală şi prin proximitatea faţă de tine pare a fi şi al tău. A doua, şi mai perversă e că te pune în situaţii în care trebuie să te faci de căcat singur prin ce te obligă să zici. Gen “asta e amica mea Maricica, nu-i aşa că-i frumoasă?’. No aici te obligă ori să zici da şi să pari libidinos (din nou) ori să zici nu şi să pari o gaură de cur că săraca fată nu ţi-a făcut nimic, abia ai cunoscut-o, cum să zici că e urâtă. Sau te pune să zici chestii gen “Bă Radu, ia povesteşte-i şi lu Maricica despre atunci când ai mâncat tu maţu’ de plastic de la salam că erai matol şi te-ai căcat cu legătură între vagoane ca trenu’!”. Dacă aveam de gând să povestesc chestii penibile pe care ţi le-am povestit ţie la beţie cruntă şi lu Maricica, i le povesteam deja bă căcat cu ochi! Şi iar eşti pus în situaţia în care îi povesteşti ceva penibil lu’ Maricica pe care abia ai cunoscut-o sau zici că n-ai chef de povestiri şi aia crede că eşti o gaură de cur. De fapt majoritatea situaţiilor penibile în care căcatul cu ochi te pune izvorăsc din faptul că el

1. crede că e mare gagicar
ceea ce e partial adevarat, doar ca standardele lui sunt atat de joase incat ar fute-o si pe sora lui Chewbacca si faptul ca esti macho de fubare e irelevant

2. crede că tu ai nevoie de ajutor
implauzibil, tinand cont de faptul romulance de-astea la care se da el poti si tu sa coclesti doar ca ti-ar fi rusine cu tine dup-aia

E crunt, mai ales că îţi dai seama mult prea târziu că omu’ e căcat cu ochi. Ascultă exact ce asculţi tu, îi plac aceleaşi filme şi bea bere cu acelaşi randament. Mimetismul îl face agreabil până îţi dai seama că e detestabil. Pâna face strigături pe stradă la gagici grase şi vine şi prietenu’ ei şi îţi dă şi ţie un pumn în muie că “ăia mi-au zis că m-ar fute în diagonală” că de, grasa nu aude destul de stereo încât să îşi dea seama că numa ăla s-a spart aiurea şi noah, e vina ta ca umbli cu târlan şi ţi-o iei şi tu.

Nevoi speciale: Se rezolvă singur. Se auto-invită pe la tine, cu tine, oriunde. Nu poţi să dai o muie fără să fie şi el acolo cu zâmbetul lui larg şi tâmp. Nu ai cum să scapi de el. Deja când ţi-ai dat seama că e căcat cu ochi ştie programul tău, ştie unde stai, ce mănânci, unde te caci şi tot ce e nevoie să fie prietenul tău pe veci. Nu ai cum să-i rezişti, e căcatul tău cu ochi şi trebuie să-l accepţi pe vecie ca handicapul social care este. Fiind imun la insulte, ironii şi aluzii fine nu ai cum să-l ofensezi cât să nu mai creadă că e prietenul tău cel mai bun. Poţi să-l păcăleşti temporar şi să fugi în cealaltă direcţie dar te va iubi mai mult că ai simţul umorului. Uneori o să aibă nevoie de 500 de mii până miercuri, miercuri căzând cam peste 4 luni. Ştii asta da’ tot îi dai, că e căcatul tău cu ochi şi speri că scapi de el ceva timp, că nu are bani să iţi dea înapo şi o să se ferească de tine. Uneori chiar speri să îţi ceară împrumut ca să aibă de ce să te ocolească. Se merită juma de milion să scapi de prezenţa lui interminabila. Pe bune.

Nu e de râs.
Azi-maine te sună, când te aştepţi mai puţin.
“Ce faci frateeei, cand mai ieşim şi noi în oraş?”
“Nu pot bă acuma că am de muncă” (o laie, freci manganu’)
“Hai bă că vin io pe la tine mai pe seară că ştiu când ajungi, hai că tre să-ţi prezint o prietenă de-a mea! Hai termină-ţi treaba că în seara asta bem! A, m-am întâlnit cu gagica aia cu care ai ieşit tu alaltăieri şi din vorbă-n vorbă i-am povestit faza aia când te-ai căcat tu pe tine şi te-ai şters la cur cu şosetele, să vezi ce a râs. Chiar, că mi-am adus aminte, n-ai 500 de mii până miercuri? Hai că vorbim când trec pe la tine. Te-am pupat!”