300.
Cărţi. Cunoaşteţi toţi genu’ de om peste 40 de ani, probabil un părinte, care ridică nasu’ în vânt a superioritate şi trânteşte o frază de genu’ “mamă că când eram io dă vârsta ta citeam incontinuu!”. Mi se pare normal zic io, când stai intr-un sat pe malu’ Siretului şi singurul lucru distractiv de făcut e să arunci cu pietre în apă, sau în cap la oameni să te plictiseşti la un moment dat şi să citeşti. În conjunctura actuală însă e aproape fizic imposibil. Nu ştiu alţii cum sunt, da’ io când văd imagini că se mişcă pe un ecran îmi fug ochii instant din orice carte. Am un deficit de atenţie. Cărţile sunt bune, nu zic nu, da’ tre să ai voinţă de Jedi Master să te apuci de citit când ai ecrane în casă care clar îs mult mai distractive.
Noi, tinerii trebuie să citim mai mult. Imediat, pe cuvântul meu, daca imi explodează miraculos teveul şi computerul, să moară Teoctist dacă nu mă apuc de citit. Oricum, am citit vreo doo cărţi în ultimu’ timp, din cauza imposibilităţii de a căra un ecran in baie când mă cac şi, la fel ca şi căcatul, cititul meu a mers încet şi sigur. Din fericire am citit nişte cărţi faimoase, si ultralăudate de critici. Din păcate au fost din acelaşi material făcute cu ce ieşea din mine când le citeam. Nu citiţi porcăriile următoare:
“Trainspotting”. Ştiţi filmu’, e decent. Cartea e proastă. E genul de carte pe care ar scrie-o Pulifriciul (dacă nu ştiţi personajul, vedeţi ceva mai jos în articole). Toată cartea pare a fi fantezia unui pokemon asupra a ce a fi “supercool!1!” să se întâmple în viaţa reală. Nişte distruşi se droghează şi comentează chestii din prisma drogatului. Uneori mai bostănesc câte o urâtă şi se cacă pe ei. Literalmente. Scriitorul are un vocabular mai limitat decât limbajul semnelor la un urangutan dresat. Pe fiecare pagină, cel puţin în traducerea româneasca apare de minim 2 ori cuvântul “fututul” şi “muistul”. Probabil omu’ a văzut că avea doar 80 de pagini de carte când a terminat-o şi a zis: boon.. hai să vedem cum sa o înflorim să fie mai mare şi să sune mai tru. Ce avem aici ? “Sickboy s-a suit în autobuz până la magazin şi a cumpărat o pâine” Scurt şi nu destul de cool. Nu prinde la idioţi de 14 ani nonconformişti şi dezinhibaţi. Schimbăm: “Sickboy s-a suit în fututul de autobuz muist până la magazinu’ ăla futut şi a cumpărat o muistă de pâine”. MUULT MAI FAIN. Nu am nimic cu înjurăturile. Sunt expresive, dar când le foloseşti prea mult, ca să maschezi pe drum o poveste de 2 bani într-o exprimare cool a-la “mă doare-n pulă” făra nici un substrat iese un jeg de carte care merită citită pe veceu şi uitată acolo pentru zilele fără hârtie igienică.
“Piticul Roşu”. A apărut la colecţia Cotidianul. Autorul este un francez, şi dacă ăsta nu e argument destul de bun pentru a nu citi ceva, nu ştiu ce e. Dar hai să elaborez. E o colecţie de povestioare pseudofilozofice, şi zic pseudofilozofice pentru că nu e genul de filozofie care ar face-o un profesor german cu barba de-un cot. E genul de filozofie care ar face-o un hipiot de 15 ani plin de coşuri după ce a tras lipici pe nas. Din categoria “omulee.. cum ar fi dacă … ăă.. ar avea pisicile roţi omuleee”. Adam la început era hermafrodit şi nu-şi împăca natura feminină cu cea masculină şi de-aia a cerut să fie făcut în două. Ce rahat îmbâxit bun numa ca laxativ intelectual. Şi tot aşa urmează povestiri despre unu’ care fuge de acasă că îi plac copacii, o copchilă care urmăreşte o pisică într-o grădină şi-i vine ciclu’ şi încă vreo 10 tâmpenii de-ăstea care te fac doar să realizezi că pierzi timpul la baie în mirosul propriului rahat complet degeaba.
De-acuma îmi iau telefonu’ în baie şi joc snake. Am rezolvat problema cu ecranul. Trebuia să mă ducă capul mai devreme.
Postări
