Refelaţii artistice

Făceam polemică de patru ore în localul ăla extrem de dubios. Ce local ficatic! În acel local se adunau în mod inexplicabil toţi bărbaţii de peste 48 de ani cu mustăţi ridicol de mari.

Era ca şi cum o armată de veveriţe grizonate se camuflau deasupra buzei de sus, păzindu-se astfel de inamicii lor naturali, dragonii. SAU MAI BINE! Era ca şi cum... în societatea lor complexă de veveriţe hiperintelectuale, toate veveriţele boşoroage erau izgonite din ginta lor şi trimise să îmbătrânească şi să moară stufoşind sub nasul unui om îndreptându-se vertiginos spre vârsta a treia ca un ferrari spre un trotuar din timişoara.

Deşi atmosfera era una extrem de ciudată, aerul mirosind a trabuc mentolat la cutiuţă îmbibat în în lichidurile nesănătoase din vaginul unei anume Cerasela, foarte celebră în anumite cercuri din Ferentari, noi frecventam localul pentru că muzica de acolo îl scotea în evidenţă. Melodii de saxofon şi clapă cu sintetizator din anii 80, întâia muzică apărută pe bandă de magnetofon... eh... nu mai găseşti astfel de muzică azi.

Şi exact când discutam care este forma optimă pentru un carton de pus pahare, ridicându-se dintr-o criză epileptică şi ştergându-se la gură de spume cu mâneca, un tânăr de greutate negativă şi cu nişte ochelari ce l-ar face şi pe woody allen să zică „-la naiba!”, se aşează pe scaunul de lângă noi, îl întreabă pe barman unde se află după care ridică suav colţurile mustăţii sale de virgin, semn că zâmbeşte.
- Yo! Emite un mesaj pe cale auditivă tânărul epileptic
- Io fut pe mă-ta! Răspund eu din reflexul meu pavlovian.
- B..B..Bă io am avut o reveleţie...
- Io zic ca ai avut o criză eplileptică
- B..b.b... bă am văzut un film care m..m..mi-a schimbat viaţa, zise el având încă twitchuri de la criza de acum 2 minute

Iniţial am crezut, că ăsta micu s-a uitat la prima jumatate a casetei din „the ring” şi nu-şi făcuse treaba ca lumea, dar totuşi l-am întrebat pe tânăr despre ce e vorba, nu pentru că ne păsa, dar pentru că trebuia să îi spunem ca:
1. L-am văzut!
2. E de căcat!
Însă ochiul nostru critic de Roger Ebert şi Gene Siskel nu văzuse acest film de o dubioşenie nemaivăzută.
„Depărţirea mării roşii”

Am disipluspluit filmul imediat ce am ajuns acasă şi până la sfârşit, eram amândoi în lacrimi, copleşiţi de emoţii.

Nu era un film de inspiraţie biblică, ci doar un porn al naibii de bun. Nu era vorba de despărţirea Mării roşii... era vorba de marei roşii
Una grasă, roşie la fofoloancă, care-şi despărţea picioarele.... sublim... genial....

-Haide să facem poziţia 6.9!
-Cum vine asta?
- Doar noi doi şi un hamster baby!
........
.......
Pe falulsul lui Maxim Gorki, eşti nemaipomenit....zise ea...
......
.......
-Nu în ureche.... nu...
-Ba da....
- Bine...dar măcar de data asta fără şmirghel....
.....
....
-Ca să vezi... aia nu era o gaură înainte....
....
....
....
Am plâns, am râs şi am trecut prin toate stările sufleteşti posibile.

Dacă ai lua săbiile laser şi oamenii nisipurilor din Star wars, le-ai aduna cu relaţia gay din LOTR, şcena din automobil din titanic, oferta pe care n-o poţi refuza din naşul şi costumul de piele a lui Batman dar cu sfârcurile tăiate, tot n-ai ajunge la amplitudinea dramatică a acelui superb film artistic.