marți, 29 iulie 2008

Fotografia nu e artă

În primul rând, să stabilim ceva clar: Fotografia, de sine stătătoare nu este artă. Arta e muncă, crearea a chestii noi de către cineva pentru exprimarea unei idei. Dacă pozezi 3 copaci nu e artă. Desigur, dacă tu, fotograful organizezi elementele din cadru în așa fel încåt să exprime ceva sau combini fotografia cu alte chestii, poate fi artă.

Dar, cănd pozezi o butelie ruginită în ploaie și o faci alb negru (sau sepia) în MS Paint, NU E ARTĂ. Știu că ție ți se pare că exprimă ceva și, poate chiar exprimă, deși mă îndoiesc, nu tot ce exprimă ceva este artă. Fotografia are utilitatea ei, poți imortaliza lucruri importante din istorie, imagini puternice, etc ( nu gogule, cu maimuța la mare nu reprezintă o imagine puternică sau importantă pentru nimeni).

Spre exemplu:




Da. Această fotografie a câștigat un Pulițăr. E faină, e puternică, are umor. Eu mă umplu de căldură sufletească mereu cånd o văd. Dar fotograful în cauză NU este un artist. Să fii la locul potrivit, la momentul potrivit și să știi cum funcționează un aparat foto destul de bine încåt să faci o fotografie bună, nu înseamnă că ești un artist. Recunosc, dacă ăsta a ținut negrișorul în beci 3 săptămâni în beci să îl înfometeze și a lipit vulturul cu scoci de pământ (nu m-aș mira), atunci DA, ESTE ARTIST. Dacă nu, doar un fotograf bun. Oricum n-am cum să îl întreb cum o fost cu adevărat pentru că a supt o țeavă de eșapament în '94.

M-am săturat până în gât de semifotografi. Ratați cu un aparat foto luat din jumate din salariu lu' mă-sa care se cred artiști. Proaste de 15-20 de ani care se pozează la baie în oglindă și au la profilul de HI5 trecut la pasiuni: fotografia. Cretini care ies la plimbare în parc cu aparatul foto de gåt. Hai să vă explic ceva. Nu îți trebuie talent să dai aparatul pe auto și să apeși pe buton. Nu îi pasă nimănui de grădina publică din Făurei, nici de faianța de căcat din baie de la mă-ta și nici de porcăriile pe care le pui pe topicu de fotografii (pornit de tine) de pe un forum aleator. Nu se uită nimeni pe blogul tău de fotografie, contu de deviantart și ce alte linkuri de căcat pui la status la yahoo. Nu ești artist, nu o să te angajeze nimeni să faci printuri. Poate o să te sune văru de la țară să îți zică: "Bai plă! Am auzit că ai aparat bun foto, hai nu îmi faci și mie pozele la nuntă? Dau două kile de vin!"

Ratați ordinari care sug "artă" direct din țâța râncedă a mediocrității și care nu reușesc prin inundarea lumii cu fotografiile lor proaste decât să scadă standardele lumii artistice. Cu cât media calității este mai jos, cu atât mai bune vor părea lucrurile ce anterior ar fi fost doar vag acceptabile și cu atât va fi mai greu pentru un lucru chiar excepțional să își facă drum prin marea de vomă intelectuală până la lumină. Vreți să ajutați arta? NIMIC MAI SIMPLU: sugeți o țeavă de eșapament ca fotograful de mai sus, mâncați plumb ca pe mentosane, găsiți voi. Serios. Puneți-vă o pungă în cap să scutiți lumea de risipa voastră de biți și pixeli la care spuneți artă.

Fotografii amatori, "pasionați" care mereu menționează că strâng bani să-și ia un aparat profesionist deși nu îi pasă nimănui ar trebui călcați pe gât.

Ca protest am făcut această poză: Mi-a luat cam 5 minute.



Se cheamă "Fantoma soarelui muribund" și da, este o porțiune a coiului meu drept. E aurie că sunt așa de fecund artistic de parcă aș avea coaie de aur. ARTĂ PURĂ. Și o să o pun la toate concursurile de fotografie de rahat de pe forumuri și alte tâmpenii pe care le găsesc pentru simplul motiv că arta lor valorează exact la fel de mult ca flocii mei. E freeware. Puteți să o luați și voi. Știu că o vreți wallpaper.

marți, 22 iulie 2008

În jur

Mă plimbam io ieri cu trenu' și cum ma plictiseam așa mă gândesc io înspre mine: ia sa benoclez io cu ochiu' meu critic prin jur, poate găsesc ceva hazliu despre care să comentez în gånd, tot cu mine ca să mai tai plictiseala. DAR DESPRE CE OARE?

Să zic de muntele bulbucat de carne care acu' 40 a fost femeie și acuma e doar un monument piramidal al cărnii lăsate care citește un teanc cåt ea de gros de tabloide jegoase? Prea facil.

De babele elevate care comentau otevisme fine și își comparau selecția de manele de pe mobil, descălțate și cu cracii tråntiți senzual pe scaunul din față, ca să îmi delectez și io privirea cu varicele lor în formă de harta rutieră a sectorului 5 ? Sub mine.

De tipa din fața mea care avea mai multe cratere de coșuri pe țåțe decât Luna urme de meteoriți și care era în drum spre exemenul de intrare la facultatea de geografie și îngrășa porcul în ajun cu niște hărțulii ale româniei cu o disperare în așa hal de hulpavă că dacă s-ar fi inventat supozitoarele cu cunoștințe geografice elementare, la ora aia ar fi fost la farmacie țipând : "mai dați-mi vă rog un snop! hai că nu-mi sångerează curu' așa tare!" Prea meschin.

Sau de copchila enervantă a uneia dintre babe care tot alerga pe coridor și orăcăia ca un goblin spintecat. "UITATI-VA LA MINEEE, MA URC PE CHESTII, URLUU, BAGATI-MA IN SEAMA!!!". Nu te bag få în seamă, mai așteaptă 4 ani, să-ți crească țåțe și poate țopăitul tău pe hol o să devină mai interesant, din punctu meu de vedere. Oricum, era așa de enervantă încåt îmi venea să îmi smulg un șiret de la adidas și să o spånzur acolo, de grătaru' ăla de pus bagaje, sau să-i pun azbest praf în suculeț până n-o să mai aibă din ce plămâni răcni. O soluție mult mai subtilă dar care necesită timp și dedicație. Nah, o scris Caragiale ceva de genu, n-ar mai fi original.

Și dup-aia l-am văzut. Coclete mediocru, citea un ziar de sport. Gazeta Sporturilor, Pro Sport, unu din ele. ASTA E SUBECTU! Ziarele de sport. Cea mai mare idioțenie și risipă de hårtie de pe tarabe. Cică ele e ziare de sport, deși sunt 99% despre fotbal și 1% despre alte sporturi. Asta e ca și cum aș arunca o coajă de roșie pe o lipie și aș zice că e pizza. Partea aia cu restu sporurilor e așa de sumară că nici nu încap propozițiile întregi: "Echp d rgby s" Asta a fost articolu, restu se subînțelege. Nu prea le am io cu fotablu da' din câte știu io, etapele sunt în weekend. No, acuma, ce scriu ăștia în 31,8 pagini de marți pånă vineri? Ce se întâmplă în fotbal așa de important în timpul săptâmånii? "Becali s-a căcat ceva care seamănă leit cu Bănel" 2 pagini interviu cu Becali pe această temă. "Oare o fi vre-un semn?" Analiza tactică a situației ipotetice în care din cauză că s-a căcat în formă de Bănel, Becali o să-i dea lu' ăsta un rol mai important în următoru meci: 3 pagini. "Părerea mamei lu' Bănel" : juma de pagină. "Contrapărerea dinamovistă" - 3 pagini de NO COMMENT cu Borcea. Numa idioțenii de-ăstea tot ziaru. Nuștiuce jucător suferă de mătreață și tre să faci reportaj cu selecționeru și medicul lotului, să-i întrebi ce impact ar avea asupra jocului cazul mediu de mătreață a jucătorului. Oare dacă mătreața se agravează, care sunt cele mai potrivite 3 rezerve pentru a-l înlocui ? ANALIZĂ COMPARATIVĂ.

Oricum tre să fii cam bătut în sfeclă să îți pese extrem de fotbal, da' să și citești și ziare pe tema asta trebuie clar să fii înfrânt intelectual de natură.

duminică, 20 iulie 2008

Muschi si 1410 sport

Se pare ca nu numai Radu are parte de experiente nasoale prin tara. El e mai plavan si se duce intentionat in toate mizeriile astea de orase, la concerte cu formatii mai mizerabile. Eu macar sunt platit sa ma imbat prin tara (da, am un job foarte misto).

Cand scriu asta sunt undeva prin Deva incercand sa-mi conving ficatul sa mearga pe overdrive. Sunt de 4 zile aici si deja nu mai am loc pe maini sa ma crestez. Din clipa in care am ajuns in orasul asta de cacat mi-am dat seama ca nimic nu o sa mearga bine.

In primul rand Deva nu crede in stampile. N-au auzit ce-i aia, nu stiu cum arata, iar daca le explici ridica din spranceana si se dau 2 meri inapoi oftand a amaraciune si regret. Asta a fost primul lucru observat. Al doilea a fost faptul ca totul e la 2 minute sau la 200 de metri. Peste cifra magica 2 nu stie nimeni ce urmeaza si indiferent ca mergi o ora pana undeva ei tot 2 minute iti zic ca faci pana acolo.

In Deva nu ai nimic de facut. Si prin nimic nu ma refer la faptul ca poti sa bei o bere, sa vezi un film (la Cinema Patria era afis cu Mission Impossible 2) sau sa dai la buci intr-un gang. Nu. Nimic. Absolut nimic. Toata lumea sta comasata in centru, care, evident, e la 2 minute de hotel, si se plimba pe o strada dintr-o parte in alta.

Astea pana la urma nu sunt lucruri foarte ciudate pentru cei ce locuiesc intr-un oras mic de provincie dar de ce dracu' toti devenii au muschi?

Bai nene, in viata mea nu a vazut mai multi muschi pe metru patrat ca in Deva. E ceva incredibil. Prima oara am crezut ca am ajuns in mijlocul unui simpozion BGS (care au mai multi muschi decat in Bucuresti). Toti muschiulosii astia se plimba prin centru in timpul zilei impreuna cu fetite bronzate, slabe dar urate cu spume. Badibildingul aparent e noua sezatoare. Asa cum ghertoii din capitala se mangaie pe burta si se cauta la pula, astia se mangaie singuri pe piept si pe coapse. E mai rau ca la Boy George acasa.

A doua preocupare de baza e tuningul. Astia tuneaza orice. Oltcit, Tico, Golan, dar mai ales Dacia 1410 Sport. Daca mergeti prin Deva si se aude un tunet si vedeti cateva luminite albastre venind catre voi va sfatuiesc sa va dati la o parte pentru ca e un muschiulos la volanul unei dacii cu spinners si toba Borla.

Deva mai e cunoscuta ca centrul universului DIICOT. Peste tot e un agent de-asta sau o masina care patrula. Daca ai adidasi in picioare si pantalonii lasati la cur iti este interzis dreptul la libera adunare. Toti oamenii vag normali pe care i-am vazut vorbeau intre ei numai cand treceau unul pe langa altul.
- Salut, salut
- Noroc, vii diseara in John's?
-Da, ne vedem acolo, bafta, am plecat
- Da, noroc, pa pa

(sub 3 secunde durata si in pas alergator)

Mi-era si frica sa ma asez pe iarba intr-un parc ca nu stii de unde iesea un testos si ma incatusa.

Aseara am incercat cele doua (2!) "cluburi" locale in cautare de pizda si bautura. Nu neaparat in ordinea asta. Aici doua (2!) lucruri observate. Alcoolul e foarte ieftin si femeile mai urate ca pe strada. Nici laserele sau romu' baut cu borcanul de 800 nu ajuta cu nimic. Mica mentiune despre inteligenta debordanta a chelneritelor:

- O Cuba Libre
- N-avem
- Nu aveti rom si o cola sa le punem intr-un pahar?
- Nu
- Aveti Bacardi in meniu
- Bacardi avem
- Incercam un pahar de Bacardi si o sticla de cola?
- Sa-l intreb pe baiatul de la bar

Cand spun ca e foarte ieftin sa te pui in cap vreau defapt sa zic OBSCEN DE IEFTIN:

1 Cuba Libre
1 Salitos
1 Heineken
-------------
22 RON !!!!

Evident ca nu scapi nici aici de muschi insa e un pic mai grav decat in timpul zilei. Noaptea toti isi dau jos tricourile si danseaza la bustul gol si isi admira pectoralii mangaindu-se cu femeile lor urate.











Una peste alta un oras deprimant cu oameni care merita aliniati si impuscati cu ghiuleaua. Si cand ma gandesc ca o sa ajung prin Bacau...



Pentru cei pregatiti sa comenteze: nu am gasit poze cu 1410 sport tunata si nu meritati sa descarc din aparatu' foto. Pozele cu masculii alfa sunt autentice si am fost in clubul respectiv

luni, 14 iulie 2008

Sex public

(iar fac hituri din cautarile labagiilor pe google cu titlu asta)

Paradox: Cu cât cineva este mai nefutut, cu atât îi pasă mai mult de cât, unde, cum și de ce se fut alții. Să zicem că e vag de înțeles să te intereseze ce fut niște persoane publice. Adică, da, să zicem că m-ar interesa dacă primarul ar folosi fonduri europene să plătească prostituate transsexuale să se cace pe pieptul lui. Deși dacă ar face-o din banii lui m-ar durea la bască, atâta timp cât și-ar face treaba de primar. E un risc asumat când te hotărăști să devii persoană publică. Nu poți nici măcar să caști pe stradă fără ca paparazzi să nu-ți fotografieze plombele și presa de scandal să se întrebe pe prima pagină, CE PULA MEA AI FĂCUT TU AZNOAPTE DE EȘTI OBOSIT ȘI CAȘTI? Și nu numai o să se întrebe, o să și lanseze o teorie precum ai fost să iei mită de la Illuminati și ai supt și o muie toată noaptea, că plictiseala e o explicație prea plictisitoare pentru un căscat banal.

E agasant însă când devine de interes național ce fac oamenii comuni. Spre exemplu săptămâna trecută, a fost pe prima pagină în libertatea că se cocleau doi pe un bloc. AȘA, ȘI? Cui îi pasă? Cine nu s-a futut niciodată într-un parc, pe un bloc, într-un lift sau măcar într-un copac să arunce primul piatra.

Asta e, popor de voyeuri, și labagii. Nimic deranjant atåta timp cåt nu are nimeni de suferit. Dar uneori nu e chiar așa. Apar și tot soiul de angajate la stat prin ziare de-ăstea, destul de proaste să lase poze și filme porno la fostul prieten care le pune pe net din răzbunare. Sau și le pun singure pe net, de proaste ce sunt. Ei bine, ăstea ies la suprafață și proastele de obicei demisionează, schimbă numele, orașul și alte chestii pentru niște poze obosite. Spre exemplu, acu vreo săptămånă o directoare de la nuștiu ce școală din Cucuieții de Vale a trebuit să demisioneze că a apărut un film porno cu ea pe net și l-au văzut elevii. ASTA a fost problema văzută de toți: Indecență în public, rușine în sistemul de învățămånt, cåtă depravare în ziua de azi fix la oamenii la care te aștepți să fie un model moral.

Eu văd alte două probleme:

1) De cånd este o legătură între ce faci tu în pat și competența în muncă ? Adică dacă brutaru care îți face påinea ar suge pula la un pitic în timp ce un măgar l-ar fute în cur, ar fi påinea mai nașpa? Atåt timp cåt cineva își face treaba, contează viața particulară? Dacă nu s-ar fute în timp ce face påinea și ar face un duș între, m-ar durea fix la bască. Să nu se scobească în nas în timp ce frămåntă aluatul, asta e mai important. Am rămas încă la mentalitatea aia de la țară. Contează mai mult ce vede vecinu' peste gard decåt ce faci util pentru societate. Femeia asta se futea cu barbată-su, la ei acasă. S-au filmat, și cånd au avut probleme cu compu' l-au dus la reparat, și un frustrat de-ăla care a jucat counter-strike de la 14 ani până la 22 și și-a dat seama că singurul lucru pe care știe să-l facă în viață e să curețe coolere de praf și să monteze plăci grafice l-a găsit și l-a pus pe net. Ce dată afară, merită crucificată pentru o asemenea faptă. Preda mai prost de cånd s-a filmat futåndu-se?

2) Cum pizda măsii au găsit plozii ăia de generală pe net pornache cu directoarea? Era pe site-ul de la Cartoon Network? Ți-l downloada automat cu jocul Hello Kitty Adventure Island? E problemă că o femeie de 30 de ani se fute cu bărbată-su. Că niște draci de 12 ani văd atåtea filme porno încåt dau accidental peste unu cu o profă de-a lor nu e problemă nu? E complet indecent și strigător la cer ca un copil sub 13 ani să aibă acces la porno! Băăi, păi cånd eram io de vårsta aia nici nu se descoperise internetu'. Habar n-aveți ce greu se făcea rost de un film porno pe-atunci.


Și nu, nu m-am futut într-un copac, dar sper că într-o zi...

Nu, nu e un film porno.

joi, 10 iulie 2008

Mario

Urăsc plozii între 3 și 7 ani de mârlete dus la zidit/portofelit în Italia. Toți au chică mică și creață și îi cheamă Mario. Mă-sa lor e mereu la 2 metri în spate, blondă spălăcită, cu ochelari de soare, mândră foc de odrasla de căpșunar si de numele lui unic. VAI MARIOO, SA NU CAAZI,

să audă lumea că nu-l cheamă Marcel ca pe orice țăran, clar?


Dacă nu ai mustață, nu spargi cărămizi cu capul, nu omori goomba sărind pe ei, și nu ai o pasiune inexplicabilă pentru ciuperci uriașe, NU MERIȚI SĂ TE CHEME MARIO.

luni, 7 iulie 2008

Profailăr: pseudointelectuala coclită

Bun, începem cu un șapou micuț în care explicăm că ăsta o să fie un semi-serial în care descriem psihologic niște specii de oameni cu care ne întâlnim de zi cu zi. Bazate complet pe fapte reale, dar nu pe un singur om. Dovadă clară, care zice ca nu cunoaște măcar o persoană cum descriu io, mâna sus și îmi dau un șut spășit în coaie cu mâna mea. Așa că să nu vă aud cu "cine e persoana care te-a deranjat ?" că e mai multe. E o specie întreagă.

Origini: Pseudointelectuala coclită este o creație a mediului. Săraca nu are nici o vină. Doar este o persoană ceva mai credulă. Persoanele din jur i-au zis, din păcate, că e deșteaptă și ea a pus botu'. În principal e vina baieților. E greu să fii femeie. În adolescență sunt bombardate cu complimente de la toți coșuroșii, că de, asta e mentalitatea masculină precoce: La o vârstă când nu îți dai seama că femeile apreciază să fie tratate ca niște gunoaie, ai impresia că daca le tot repeți că sunt frumoase și deștepte storci și tu un coi acolo. De futut, nu fuți nimic, dar uneori ele sunt așa de proaste că te cred. Ei bine, în această situație ipotetică, felicitări! Ai creat o pseudointelectuală coclită. Bine, uneori ăstea sunt făcute și de origine. Fete singure la părinți, din neam de țărani la prima generație la oraș, de obicei îmbogățiți cu un bulan miraculos, bucuroși foc că fata lor e prima din familie care termină liceul deci e incredibil de dășteaptă, probabil făcută de mă-sa pe la 39 de ani, cu ultimul ovul de pe țeavă și fiind mândră foc că a reușit minunea, cotcodăcește ca găina că s-a ouat, să îi intre bine oului în cap că e special. A apladudat-o cu lacrimi în ochi la tot ce a reușit să facă în viață, oricât de mic, de la legatul șireturilor încoace. Are clar o relație specială cu mă-sa care niciodată nu e "maică-mea" e "mami" sau "mămica" sau altă idioțenie.

Educație: La școală, pseudointelectuala coclită a stat probabil în prima bancă, și a luat numai zece, compensând lipsa cruntă de originalitate cu un zåmbet larg și cu un repetat mecanic a tot ce au scos profesorii pe gură. Având o slujbă de căcat și o stimă de sine complet violată de ani de suportat plozi enervanți, profesorii se simt gâdiliați când cineva repetă cu exactitate ce au zis ei fără să comenteze și recompensează. Pseudointelectuala coclită în schimb vede notele mari ca o reflexie supremă a intelectului ei maiestuos. O să aducă în discuție mereu, trecător, nota de la BAC, media generală și steluța în piept de la grădiniță care a luat-o că a recunoscut corect diferențele dintre o poză cu o roșie și una cu un măr. Tot din școală a început să fie feministă convinsă și să disprețuiască băieții care recompensau avântul ei tocilăresc tunzându-se la pulă și punându-i floci în manuale și caiete. Pseudointelectuala coclită este însă citită. A lecturat profund toate manualele școlare din scoarță în scoarță și cărțile din curriculum. Atât. E de ajuns. Dar pe ălea le-a citit bine. Nimic mai mult. Acuma mai lecturează un articol de psihologie din revista Ioana și câte un Cartarescu și subliniază cu un marker frazele care i se par inteligente, le citește de două ori și le menționează trecător în conversație a doua zi ca să arate cåt de citită este. Îi place să lectureze citate, pentru că sunt scurte, istețe și condensante și dacă le folosește, interlocutorul fraier crede că ea a citit toată cartea. Deci e bine.

De ce îți vine să o calci pe muie: Simplu. Are o părere despre orice. O părere generalistă, comună, și pe care ai mai auzit-o de nuștiu câte ori. O părere pe care nu o ceri, dar o auzi. E un clișeu umblător reușind în orice circumstanță să spună cel mai comun lucru pe care l-ai mai auzit deja pe acel subiect. Mai are proprietatea magică să reușească să vorbească despre sine și să își nareze biografia. Nimeni nu ține minte clar cum a deturnat conversația făcând-o să fie despre ea, cert este că a reușit să o facă și, cum îi place extrem de mult să se audă vorbind, nu ai cum să o mai oprești. Apoi, va încerca să schimbe conversația în vechea temă despre difenențele dintre bărbați și femei, dând argumente plictisitoare pentru care ele la modul general și ea la modul particular sunt/e superioară/e, încercând să stârnească un rahat din care oricum ai da-o tu ești un misogin prost și ea are dreptate. Va folosi și citate! 100% are impresia că psihologia, filozofia, muzica și în general arta sunt domenii pe care le simți și în care poți să ai o părere pertinentă chit că nu ai studiat nimic din acel domeniu. Va folosi cuvinte multe din domeniile ăstea (mai ales psihologie sau ce crede ea că înseamnă psihologie) complet greșit. Spre exemplu te va întreba ce zodie ești, și după ce îi spui, va deduce mândră pe sine că ai un caracter sangvin fără sa aibă habar că a zis o imbecilitate supremă. De obicei nu suportă să vorbești vulgar și te va atenționa mereu când scapi câte o pulă când faci conversație. Dacă în grupul în care ești s-a infiltrat o asemenea creatură, o sâ îți trebuiască mult alcool să nu o strângi de gât.

Nevoi speciale: De obicei are un bărbat care o fute, dar ăla e destul de plictisit de ea să asculte ce îi debitează mintea și se va împrieteni cu străini repede, chiar va flirta cu ei în încercarea disperată de a convinge pe cineva să o audă vorbind să vadă cât de deșteaptă e. Va întrerupe o conversație normală cu întrebări pseudofilozofice gen "Tu crezi în Dumnezeu?". Nu picați în plasă, nu vrea să vă audă părerea. Vrea o scuză să și-o spună pe a ei. E o chestie din categoria "Tu ce salariu ai că io am 1000 de euro". Răspunsul pe care îl așteaptă este "nu m-am gândit prea mult la chestia asta, tu ce crezi ?". Aici ea va zâmbi mulțumită și îți va explica umflându-se în pene că ea nu crede în Dumnezeu în sensul clasic creștin dar crede că există o ființă superioară acolo care ne veghează. Și nu e de ce explică, e că o explică ca și cum:
a) aberațiile ei sunt complet originale și nu le-a copiat de nicaieri
b) tu nu ai mai auzit ideea asta comună niciodată în viața ta, ar trebui să te bucuri că ai auzit un concept atât de nou.
c) te învață ceva și ar trebui să ții minte.

Mori futu-te-n rasa mătii, mori înecată cu diploma ta de BAC înfiptă în esofag și cu carotida tăiată de cioburi de la ochelarii tăi +0.25 cu lenilă cu reflexie pe care-i porți doar ca să pari mai deșteaptă.

miercuri, 2 iulie 2008

Cu tristetea lui vagabondand

Lista ultimilor oameni de pe Pamant e lunga si plina de personaje carismatice pentru unii si imbecile pentru altii. Ante-penultimu’ om de pe Pamant e Tom York, guristul trupei Radiohead. Aia cu melodia de o fredoneaza baieteii cu breton cu “Is bulangiu... is bulangiu... nu te merit....”

Acum ca stiti despre cine-i vorba sa va explic si de ce merita crestat pe ceafa cu cutitul de unt. Radiohead au vandut de-alungul carierei lor multe albume. Mai exact un miliardcinspemilioanetreijdoodemiipaispe albume. Asta inseamna ca intorc banii cu lopata si ca fiecare are cate o statuie cu Charles Bronson facuta din aur in dormitorul castelelor in care locuiesc. Orice om normal la cap ar fi multumit si ar zice, da bah, e OK. Am bani, Il am pe Charles Bronson din aur in batatura, am femei si am valoare. Ei bine el nu. Tom York sufera domle. Tom York e vesnic nemultumit si trebuie sa transmita asta si celorlalti. Diferenta eca majoritatea imbecililor care baga Radiohead intravenos probabil au motive sa fie tristi si suparati. El nu are. E bogat. E putred de bogat. E mai bogat ca Regele Mihai (respect !) si asta-i rege. Nici un motiv de a fi suparat pe viata asta de rahat cand tu poti merge oricand cu iahtul de 3 kilometri in filipine si sa violezi in voie copii de 13 ani.

Hai sa vedem ce am face fiecare daca am avea banii lui Tom York:

Eu si Radu ne-am cumpara doua judete si am angaja doua armate de pitici sa se bata intre ele in timp ce noi am bea bere la PET in casa. Raul probabil ar cumpara multi ochelari de soare si s-ar freca cu ei pe sfarcuri in fiecare seara in alt oras din lumea asta. Mie toate astea imi suna a multumire si impacare cu lumea din jur.

Tom York ce face cu banii? El sufera. Atat stie, atat face, drept urmare merita intepat cu baioneta in ochiu’ ala a lui jbanghiu ca sa aiba un motiv real sa sufere. Si nici asa nu ar avea dreptu sa fie trist ca poa’ sa-si puna oricand un ochi nuclear si sa se faca ciborg si atunci ar deveni un om misto.

Pe langa faptul ca e vesnic mahnit, Tom York seama cu o gaina si asta e inspaimantator. Cum naiba sa te uiti la un om care seamana cu o lighioana care nu stie sa faca altceva decat oo si crispy strips. Chestia asta e in sine poate fi un motiv sa fii trist dar nu cand ai banet cat are Lituania. Exista chirurgie estetica si poti sa devii un personaj foarte misto cum ar fi Lemmy.

Va las sa va uitati la poza lui in timp ce ma duc sa ma tai un pic sub limba cu dropsuri la kil ca sa fiu si eu mai aproape de Tom York.




Mare jmecher şi statul ăsta!


Pe principiul din cur în anus, şoferii români au dat şi ei din taxa de primă îmmatriculare în taxa de poluare. Să nu înţelegeţi greşit, taxa de poluare nu are rolul de a combate poluarea, ci dimpotrivă, cu cât mai hârb e maşina ta, cu atât mai puţini bani scoţi din buzunar şi cu cât mai nouă şi mai ecologică e, cu atât mai mult plăteşti. Mi-e şi milă de fraieru’ care-şi cumpără un hibrid sau o de-aia pe celulă de hidrogen.

Acuma, să ştiţi că taxa asta nu e doar o dovadă de-asta de prostie cruntă şi nesimţire electorală. În realitate, statul e foarte şiret şi foloseşte unul dintre cele mai vechi trucuri, care cu siguranţă n-au cum să eşueze: PSIHOLOGIA INVERSA


-Da mă, na... poluează cât vrei, na, îţi reduc şi taxele, poluează cât vrei, numa să nu vii la mine apoi că-i încălzire globală, că e aglomeraţie în trafic, că e aerul poluat, cu figuri de-astea ai înţeles?
- Scuze, nu te-am auzit, îmi hârâie motoru prea tare


Singura problemuţă în toată treaba asta ar fi faptul că maşinăriile, din câte am verificat ultima oară, nu prea au ele de felul lor conştiinţă morală şi nu ştiu cât de eficientă o să fie psihologia asta inversă dar de ce să fim pesimişti?


Hai cu CO2-u!!!