Pitici gratis

Am observat o chestie misto. Cu cat ma iau de un personaj mai cunoscut, cu atat mai inversunati sunt unii retarzi care lasa commenturi. De-a dracu' cre-ca o sa fac unu despre mame si despre cat de najpa sunt la modul general si cat de terminati sunt oamenii care au mame sa vad cati prosti se ataca.

dar pana atunci, un text vechi.


Drept urmare.. voi lasa aici un „teaser”, un extract scurt din ultima carte „Razbunarea ochiului maro” din trilogia „Ploaie de Oţel” („I Durere-n Pampas”, „II Mostenirea Tatalui”, „III Razbunarea Ochiului Maro”). Aceasta trilogie este formata din 3 romane dramatice de dragoste incadrate la categoria „thriller geopolitic” de catre critici , cu influente sf si fantasy, scris atat in stil clasic balzacian, cat si neomodernist. Actiunea este povestita atat la persoana I, de personajul narator, la a III, de catre un narator omniscient cat si in premiera mondiala, la persoana a II-a.

Mai exact, in continuare o sa va trantesc finalul trilogiei de peste 1724 de pagini A4.. sfarsitul extrem de final al aventurii.



„- Ia-ma! Ia-ma acum! Ia-ma de doua ori! Îi racni ea suav in ureche, gadilandu-i lobul cu limba ei timida si privindu-l adanc in privire, cu ochii ei calzi si umezi, aproape bovini.

Exploziile navei extraterestre intradimensionale încă mai brazdau cerul, ca niste vergeturi pe bucile unei muieri care s-a ingrasat mai repede decât i-a ingaduit pielea de pe buci. Se terminase, in sfarsit se terminase gandi Virgil si o lacrima i se strecură pe frunte. Era împacat cu sine. În decursul unei aventuri ale carei radacini se intindeau cu milenii inainte ca el sa se nască a reusit sa salveze pamantul, omenirea, si ce sa ne mai cacam pe noi, intreg universul! Si a facut toate acestea de unul singur, el, eroul suprem: Virgil Masculan, salvatorul existenţei!

Daca ar fi ca cineva vreo data sa scrie o carte despre aventurile lui, oricât de tare le-ar rezuma tot nu i-ar incapea in doar o singură carte, cugeta el. Ar trebui sa fie o trilogie de minim 1724 de pagini ca povestea sa poata fi inteleasa cum se cuvine. Îşi dădu seama râzând ca daca o asemenea trilogie va fi vreo data scrisă, va fi cu siguranţă cea mai suprem de inegalabila trilogie din istoria omenirii. El era însă un om modest. După toate cele întamplate nu vroia decât să se intoarcă in satul lui mic, de pe malul siretului, la gradina lui mică in care cultiva mărar cu femeia iubită. Ştia ca aşa ceva nu se va mai putea intâmpla in veci şi sufletul său brav se umplu din nou de durere.

Din nou lacrimile îi transformară faţa intr-un batiscaf. Tatal lui mereu îi spusese ca bărbaţii nu plâng. Nu era adevărat. Doar un barbat puternic ca un munte deţine tăria de caracter necesară să plângă, să verse din inimă lacrimi in memoria tuturor celor care l-au ajutat in aventura lui supremă şi au murit ca nişte adevăraţi martiri. Şi el era puternic ca un munte. Dar nu, nu erau morţi! Deveniseră, prin faptele lor, nemuritori! Virgil îşi aminti cu drag de cei doi pitici misterioşi norvegieni, de Bobo - câinele robot, şi de clona lui Oscar Wilde. Cu toţii îşi dăduseră viaţa ca el să traiască si de ce să ne mai cacam pe noi, pentru salvarea intregului univers!

Fară sa mai stea pe ganduri o luă pe Cerasela de şoldurile ei puternice, ca de prăşitoare şi o trânti cu fusta in sus, umplându-i crevasa unsuroasă cu cilindrul sau puternic de carne, şi vărsând în ea toata durerea adunată in atât amar de ani.

-Ştii, îi spuse ea înlacrimată plimbându-şi degetele durdulii prin cârlionţii lui de pe piept, dragostea noastra nu poate fi....


-Ştiu, raspunse Virgil. Şi asta il durea cel mai mult.”



SFARSIT.