marți, 31 iulie 2007

Babele

Aţi observat vreo dată că babele sunt coloana vertebrală a oricarui buletin de ştiri ? Dacă nu fac parte din ştirea propriu-zisă, se găseşte un reporter să întrebe o babă ce părere are în legătură cu ce se întâmplă sau, daca e ceva tragic, semitragic sau tragicomic, se găseşte o babă să plângă în faţa camerei de să se scuture costumul bun, de dus la biserică pe ea. De ce? Pentru că babele nu au absolut nimic mai bun de făcut toată ziua decât să caute dezastre şi să se învârtă în jurul lor ca muştele la căcat poate le bagă cineva în seamă. Cum ia foc casa vecinului Costel, toate babele pe o rază de un kilometru îşi pun capotu’ de duminică, ăla cu flori roz, şi baticu’ ăla fain de le întreabă toată lumea de unde şi l-au cumpărat şi ţup călare pe tot ce miroase a reporter, poate-poate le bagă în seamă.

Şi mai sunt şi inutile. Dacă ar fi să se facă o scară de măsurare pentru cât de tragic e un eveniment, plânsul unei babe ar trebui să aibă valoarea 1; cam cât are o băşină de-a mea pe scara Richter, sau budinca pe scara durităţii (cum dracu s-o fi chemând), pentru că o babă plânge la fel de extrem din absolut orice; chit că e vorba de o bombă atomică într-un oraş mare sau un căţel şchiop. Baba nu se încurcă cu jumătăţi de măsură, dă din ea tot ce poate în orice circumstanţă, nici o tragedie nu e destul de mică să nu merite un plâns dedicat de minim juma’ de oră. Nu stă să o frece dom’le ca ăştia tineri, dă randament, ce pizda măsii dacă o treabă merită facută, apăi merită facuta bine! Plus, cum ziceam, nu au nimic mai bun de făcut. O ştire cu babe în ea e o ştire proastă. Apropo, pe scara asta a tragediei, plansul lui Bruce Willis ar trebui sa aiba 10, pentru ca daca plange el, e grav.

Bineînţeles, se întâmplă foarte des ca babele să se afle la capătul greşit al unei ştiri, mai exact ăla de victimă. E normal, daca te tot plimbi în hainele de duminică în juru casei în flăcări vecinului Costel să te ia ăsta de batic şi să te trântească in coteţul găinilor, care nu e în flăcări, şi să-şi înece amaru’ în grotele bătătorite ale unui corp de 75 de ani. De fapt, nu e normal deloc. Eventual tot te prind ăştia după un viol şi faci la fel de multă închisoare şi pentru una de 75, şi pentru una de 25. Dacă aş fi io în locu’ lor, să zicem că vreau tare de tot să violez pe una ca să experimentez cum e să fii curva cuiva la pârnaie pentru 5-7 ani, apăi m-aş duce la cel mai apropiat concurs de miss/prezentare de moda/orice adunătură de muieri care să arate decent şi mi-aş alege victima de acolo. Dacă tot e să faci puşcărie pentru viol, măcar să i-o vâri lu una care să arate bine, zic io, că după ce te prind miliţienii, băbăciune-bunăciune, tot aia păţeşti.

Are Cartarescu o carte “De ce iubim femeile?”. Evident ca n-am citit-o, da’ pot sa-mi dau si io cu parerea. Eu zic ca noi, barbatii, iubim femeile pentru ca au vagin. N-as putea iubi o femeie cu penis. As putea iubi o femeie saraca, proasta, sau cu 6 degete la picioare, da’ una cu penis sigur n-as putea. Mi se pare aberant conceptul de carte a lu’ asta. Uite am raspuns la intrebarea lui in 3 randuri, nu ma cac pe mine cu best sellere ca Cartarescu (oare o fi acceptata cacofonia?)

Urasc paianjenii dar le inteleg rolul. Lumea ar fi diferita fara ei, pe mine insa nu ma deranjeaza rolul ci mai mult aspectul asa ca daca as fi Dumnezeu™ sau orice alt omnipotent imaginar i-as modifica fizic pastrandu-le insa rolul. Paianjenii mei vor arata ca niste clovni mici si veseli si vor aluneca usor cu monocilul lor micut, pe plasa lor multicolora catre muste, pe care le vor devora cu zgomote hazlii de trompeta. Astia da paianjeni, nu ca astia reali care abia asteapta un accident nuclear sa se faca cat vaca si sa te scuipe cu acid in ochi.

sâmbătă, 21 iulie 2007

Corpul uman

Ştiţi păsărelele alea mici şi simpatice care zburdă prin copăcei şi ciripesc suav de cum crapă de ziuă? Când munceşti nocturn şi vrei să dormi până la 12-1 îţi vine să arunci cu pisici în ele.

Dar să incepem cu alte păsări, ceva mai intunecate, tuciurii chiar, care te scoală din somn când ţi-e lumea mai dragă: Ţiganii ăia cu “fiaaaaaare luăăăăăăăăăăam, fiaaaaaare veeeechi luăăăăăăm”. Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziţi cu un fier prin casă, invechit brusc peste noapte, ruginit şi inutil şi să vă gândiţi : “La naiba! Unde e ţiganu’ ăla borât care cumpăra fier vechi când ai nevoie de el!?”? Nici mie. Întrebarea este “DE CE?”, de ce trebuie să treacă IN FIECARE ZI ţiganul borât pe stradă şi să îmi strice mie somnul ? O dată pe săptămână nu e de-ajuns ? E concurenţa aşa de mare încât dacă lipsesc o zi, vine altu’ şi profită de cutiile noastre de mazăre ruginită, dispărând în ceaţă bucuros cu prada, râzând satisfăcut? Ce fier vechi ar putea să aibă un om normal în apartamentu de la bloc ? Un plug ruginit ? Un gard de sârmă ghimpată expirat? E complet absurd! Cred că babele care s-au debranşat de la reţeaua de încălzire şi-au vândut caloriferele de la prima brumă, deci… DE CE ?

Mă enervează oamenii care încuie uşa de la intrare de două ori. Îmi şi imaginez hoţul cum scoate unelta lui secretă de deschis uşi, o bagă în gaura cheii, roteşte o dată, aude clamp, apasă pe clanţă şi rămâne blocat, gândindu-se: “Acuma ce? La şcoala de hoţi nu m-a învăţat ce să fac daca e inchisă uşa de doua ori! Să repet acţiunea anterioară ca să se mai rotească butucul o data? Prea greu, mai bine plec la altă uşă!”, şi apoi scuipând printre dinţi ofuscat şi mormăind: “Perfidă capcană mi-ai întins meştere!”. Dacă cineva vrea să îţi intre în casă, îţi intră. Încuiatul de doua ori nu ajută la nimic, ba chiar poate fi diferenţa dintre maronit chiloţii şi o salvare la limită când vii acasă în fugă cu o căcare monstruoasă în măruntaie.

Să vorbim puţin despre corpul uman; această minune neînţeleasă a naturii. Mi-a venit ideea să dezbat puţin acest subiect acu vreo săptămână, când am descoperit o metodă mai bună decât abdomenele pentru a întări muschii burţii: vomitatul – dacă-l faci cum trebuie, te trezeşti cu o febră musculară pe care nici aparatele ălea excepţionale de la teleshopping nu pot să ţi-o provoace.

Buun.. corpul uman: Misterios. Nimeni nu ştie cum funcţionează; la ce folosesc plămânii? Nimeni nu ştie! De ce e sângele roşu, sărăţel şi îţi dă pe nas dacă te scobeşti mult ? Nimeni nu ştie! Vi s-a întâmplat vreodată să găsiţi pe corp ceva, o excrescenţă neidentificabilă? Să găsiţi ceva, pe undeva, probabil când sunteţi singuri acasă şi faceţi elicpoterul nud prin faţa oglinzii, care nu ştiţi cum a ajuns acolo şi ce este, şi apoi să o scobiţi cu unghia până la sânge şi să o arătaţi la prieteni şi cunoscuţi ? Câte conversaţii faine poţi isca pe tema asta la petreceri, la muncă, în metrou… sau oriunde! Puteţi chiar agăţa gagici cu o povestire de-asta: “Hei, papuşa, vrei să vezi ce coajă mi-am găsit pe ceafă aseară ? Seamăna cu Iisus din anumite unghiuri!”

Spre exemplu io, am găsit acu ceva timp, un fir de păr la 1.7 cm la stânga (stânga mea, deci dreapta dacă te uiţi spre mine) de sfârcul meu stâng. Nu am putut să-l categorisesc. Putea fi, prin proximitate, şi păr de la subraţ, şi păr de pe piept, şi păr din juru’ sfârcului. Firul ăla de păr era freelancer. Nu era constrâns de nici o normă socială sau prejudecată, putea avea, în orice context, orice funcţie vroia muşchii lui. Nu era limitat de nici o origine, era liber ca pasărea cerului să-şi urmeze idealurile în viaţa şi să devină ORICE!

Şi vorbind de păr: nu îmi convine mentalitatea lui actuală şi direcţia lui de dezvoltare. Când m-am născut, era cuminte şi comunist, desfăşurându-se după toate normele ceauşiste: Stătea cuminte şi îngrămădit tot pe cap, ca să ocupe cât mai puţin loc. Se dezvolta armonios, intr-o societate în care nimeni nu vroia să fie special şi mai cu moţ decât vecinul lui. Toţi erau la fel. Acum, în schimb a fost întinat de idealurile capitaliste şi migrează, de deasupra frunţii, de la grămadă, în locuri mai puţin locuite. Vrea spaţiul lui personal, cu grădină şi curte, unde poate să crească gros şi semeţ. Nu le mai place în cap, se mută pe burtă şi pe spate, unde poate fiecare să aibă căţiva milimetri pătraţi personali unde să se dezvolte şi să se cârlionţeze.

Tendinţele ăstea decadente îmi strică mie tot planul cincinal.

luni, 2 iulie 2007

Horoscop


de Radu:


Stiu ca sunteti extrem de invidiosi pe veleitatile mele artistice incontestabile. Nu, nu am facut nici un curs de desen. E de la mama natura tot. Inzestrare genetica bai!




Există mai multe tipuri de prosti pe lumea asta: sunt aia care nu sunt absolut 100% siguri ca pătratul unui număr este intotdeauna pozitiv, mai sunt aia care au votat cu Iliescu sau aia care dau 20 de mii pe un pachet de Bake Rolls si nu-si dau seama ca e paine uscata (posmagi baa!!) dată cu boia dulce si ca pot sa cumpere una cu 6 mii si sa astepte o saptamana... dar cei mai prosti oameni din istoria multimilenara a prostiei mi se par aia care cred in horoscoape. Is genul de proşti care respira pe gura de proşti ce sunt.

Horoscopul in sine nu este culmea prostiei, exista tampenii new age si mai enervante si imbecile pe lumea asta (tratamente cu bioenegie, feng shui, Madonna) dar, in umila mea opinie, este coaja de rosie de pe varful rahatului prin popularitatea sa: se propagă la tembelizor, ziare, reviste si absolut orice porcarie media inventata de om. Daca o sa se descopere vreo data o metodă media prin care informatia sa fie distribuita anal, fiti siguri ca 60% din bucurestenii care circulă cu metroul isi vor administra supozitorul cu horoscop in staţii, in fiecare dimineaţă, in văzul lumii.

Dar ce este horoscopul mă intrebaţi poate unii din voi, care aţi trait intr-un tufiş toată viaţa sau suferiţi de o tulburare profundă a sistemului de intiparire a memoriei de scurtă durată in cea de lungă durată şi care deja probabil în momentul în care citiţi chestia asta vă intrebaţi ce cautaţi in faţa computerului, cum vă numiţi şi dacă balta calduţă din poale este ceai sau urină?

Pai e simplu, horoscopul seamana mult cu flocosopul, care este antica artă chinezească ce crede că destinul omenirii este influenţat de unghiurile formate de firele de păr de pe testiculele mele in fiecare dimineaţă când ma trezesc dar, spre diferenţă de flocoscop, horoscopul are mai mult de-a face cu astrele şi mult mai puţin, ba din contră(!?!), absolut nimic in comun cu pilozitatea mea pubiană.

Deci, există personaje cerebral învinse de natură care cred că pătrarul in care luna intră când devine colineară cu Marte şi Uranus are o influenţă seminficativă asupra succesului la serviciu, sănătate şi dragoste. De ce nu? Adica sunt oameni care cred in Lordul extrateresru Xenu şi sufletele din strafundul vulcanilor (vezi Travolta şi Tom Cruise) PAI VA SPUN IO DE CE NU! E retardat! Aveţi cromozomi in minus? Lasaţi ziaru’ că, deşi scrie acolo că azi vărsătorii vor avea un cadou din partea unei rude nu veti primi nici un rahat! Înapoi la munca voastra ordinară de peoni şi la vieţile voastre nesemnificative! Astrelor nu le pasă de voi; i se fâlfaie lu’ Neptun de tine!

Cat de neted tre sa fii pe scoarţă să crezi că tu ai ceva in comun IN FIECARE ZI cu (in medie) 600 000 000 de oameni? Că toţi aştia luni o să aiba mici probleme cu sănatatea şi marţi un succes pe plan profesional ? Cât de dens in gândire tre’ să fii să crezi că tu şi 1,8 milioane de români imparţiţi VAG acelaşi destin? Şi dacă te uiţi in 3 horoscopuri în aceiaşi zi se bat cap în cap! E la fel de ştiinţific ca metoda lu’ Hâncu de a prezice cutremurele! Si e si vag a dracu’; E mai vag decat inteligenta lu’ Becali dom’le.

Ok, o să ziceţi că „dom-le io nu ma uit pe aşa ceva!”. Şi totuşi cine se uită? Trebuie sa fie cineva ca alfel nu erau in asa hal de populare! Şi tre să cunoaşteţi cazul următor: O cunoştinţă proaspătă de sex muieresc complet neinteresantă, din categoria cea mai buna prietena a prietenei unui amic de-al tau cu care te vezi la o bere si o laudă de sine o dată la 3 luni şi care se afla accidental prin preajmă te intreabă, dupa o discuţie in prealabil despre banalităţi introductive gen,

„e frig afară, e najpa cand e frig!”
„da şi io prefer vara!”
„da vara e cald”
„vara e mai bine, mai ales daca e si cald”

sau

„mie imi place apa”
„da. Este foarte potabila. Daca e potabila adica, vreau sa zic”
„stii ca corpul uman e facut in proportie de 80% apa?”
„cate chestii avem in comun, şi corpul meu e facut in proportie de 80% apa!”

Si pe la momentu’ asta, pacienta cerebrala vrea sa verifice o teorie de-a ei de compatibilitate intre tine si ea, sau tine si o prietena de-a ei grasa care nu e de faţă( de obicei compatibilitatea cea mai evidentă este mecla ei - bordura) , sau i se pare ca semeni cu georgel, fostu’ prieten care i-a spart un dinte si vrea sa vada daca sunteti aceiasi zodie, si te intreaba. No, acuma orice ai raspunde o sa-ti zica :„ERAM SIGURA ca esti blablablabla si zodia X e exact blabla”

Si daca-i zici „sa mori tu!” Si o scuipi in ochi cu ce mai gasesti intre masele si ii dai un pumn in gat lu’ persoana care te-a introdus zice lumea ca esti antisocial, si asa ajunge lumea sa-şi facă o parere proastă despre tine din cauza lu’ madam Urania, pocni-iar pancreasu’.

Deci: Recomandarea mea catre toţi cititorii (maxim 3 cred): Cand va intreaba cineva ce zodie sunteţi, raspundeţi racnind: „zodia PUMNULUI!!!” Şi jeap, una scurta din fundu’ gradinii in chestia aia cu care-şi sprijina tărtăcuţa seacă.

A.. şi in flocoscopul vostru de azi scrie ca o sa muriţi in chinuri mizerabile. Noroc cu asta....